DREPT LA REPLICĂ privind Comunicatul de presă al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în legătură cu reacțiile unor credincioși față de Sinodul din Creta 4


Preambul

   Recomandăm tuturor cititorilor o lecturare completă a Scrisorii deschise….”, inclusiv a celor 7 anexe prin care se vor putea cunoaşte în mod obiectiv şi complet natura şi scopul documentului nostru. Altfel, toate elementele vor fi percepute şi interpretate în mod părtinitor, tendenţios şi unilateral, fiind păgubitoare pentru toţi cei implicaţi.

   Atragem atenţia că utilizarea de expresii şi termeni radicali în raport cu întregul demers contribuie la instalarea unei stări de derută şi tensiune.

   Facem apel la abţinerea de la utilizarea unui limbaj abuziv în probleme atât de serioase, cum sunt cele legate de dreapta credinţă.

 

[gview file=”http://aparam-ortodoxia.ro/wp-content/uploads/2016/08/drept-la-replica-final.doc” save=”1″]

 

Pentru a mari documentul dati click in colt (dreapta sus) pe “pop-out”!

 


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 gânduri despre “DREPT LA REPLICĂ privind Comunicatul de presă al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în legătură cu reacțiile unor credincioși față de Sinodul din Creta

  • un crestin

    si pana la urma,parinte,ce scop a avut aceasta strangere de semnaturi?
    noua ne da o strangere de inima.
    este data de 24,ati spus ca pana pe 20,si daca nu se retrag semnaturile,nu mai pomeniti,si ne luptam in continuare.
    acum „asteptam” Sinodul BOR,conferinta din septembrie,mai comentam ceva… mai asteptam alta conferinta….si tot asa.
    cum sa intru eu in biserica si sa spun Crezul,cand in acelasi timp pomenesc (nu-i asa ?) un ierarh care a semnat IN NUMELE MEU, documente care ,clar ,contravin marturisirii de credinta?!
    spuneti ca nu s-a schimbat Crezul?
    „noua biserica” crede nu doar in mai multe biserici(catolica,monofizita,protestanta) dar si in ceea ce cred ele,nu?
    adica o fire a Mantutorului(monofizitii),lipsa Tainelor, a preotiei(protestantii),iar despre catolicism…ei se saruta cu oricine,satanism curat.
    mitropitul Teofan,in filmuletul de la Varatec spune singur ca SUNT CATOLICII FRATII NOSTRI SI SUNT BUNI.
    noi care ne luptam cum putem,parinte,suntem acum inghesuiti din toate partile,ni se striga de preoti ca suntem eretici si iesiti din Biserica.
    de ce ati mai strans aceste semnaturi?
    ma intreb si eu,cu durere.
    iertati-ma.

    • PAISIE ANAGNOST

      Cum sa fim eretici fara a avea o partasie cu ei? Cand arati cu degetul spre cineva, trei sunt indreptate spre tine… Pe noi nu ne mustra constiinta pentru o astfel de vina. Prin semnaturi nu am facut decat sa ne facem datoria de crestini. Cum am putea sa tacem cand ne este in pericol ceea ce avem mai scump: CREDINTA ORTODOXA !? A nu lua nici o atitudine inseamna a incuraja si incuviinta ceea ce se intampla acum in biserica noastra. Vi-i puteti inchipui pe marii nostri Parinti Duhovnicesti avand vreo partasie cu ereticii? Nu cred ca ati putea! Nici noi nu putem admite acest lucru. Nu vrem sa ii rusinam si nici inima si constiinta noastra nu ne spune sa facem altfel. Nu putem decat sa ne rugam si sa nadajduim ca si cei ce nu sunt acum de partea noastra- din pacate destul de multi…- vor fi luminati de bunul Dumnezeu si vor realiza adevarata fata a lucrurilor. Numai sa nu fie prea tarziu… Daca vor privi in perspectiva vor vedea prapadul care sta sa vina asupra scumpei noastre ORTODOXII. SA NU FIE PREA TARZIU!!!

  • Paisie Anagnost

    Fratilor, de ce orbecaim atat de mult, cand putem cunoaste atat de usor realitatea despre aceste vremuri, cand avem la indemana lumina Sfintelor Scripturi, talcuirile ei, facute cu de-amanuntul de Sfintii Parinti pana astazi? De ce nesocotim toata jertfa si sangele mucenicesc, vietile si scrierile marilor Parinti si Sfinti din toate timpurile privind adeverirea, pastrarea si trairea Dreptei Credinte? Unde si cand a presupus credinta noastra confuzii, rastalmaciri, rataciri care produc astazi atatea tulburari? Mantuitorul nostru Iisus Hristos a spus: „Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har.” Tot El a spus: „De nu le-as fi spus, pacat nu ar avea, dar acum nu au cuvant de dezvinovatire pentru pacatul lor.” „Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora e Imparatia Cerurilor” si iarasi „Fericiti cei curati cu inima ca vor vedea pe Dumnezeu.”Fara iubire curata, smerenie adanca si Dreapta Credinta nimeni nu se poate mantui. Raul din lume si din lumea crestina a aparut din mandrie, iubire de placeri, iubire de arginti, dupa cum Spun Sfintii Parinti. Toate ratacirile actuale sunt rezultatul trufiei si patimilor omenesti si izolarii omului de Dumnezeu. Acest refugiu l-a proiectat pe om spre necredinta, erezii si spre un dezastru moral si ontologic. Raul a mers atat de adanc, incat a atins gena umana si de acum atinge si sufletul. Parintele Justin spunea: „Nu de moarte trebuie sa ne temem, ci de moartea sufletului. De despartirea de Dumnezeu.” Groaza cea mai mare a unui suflet este despartirea vremelnica si vesnica de Dumnezeu. Părintele Selafiil din Siberia spunea ca cele mai mari primejdii pentru acum sunt: rautatea, desfraul exagerat si eresul, la care se adauga si o adanca nepasare. Acestea sunt formele cele mai agravante ale timpului pe care il traim. Fiind si marturii si prevestiri care se refera la rasturnari extreme si fara precedent, ne conduc pe noi spre o necesitate si a implicarii si a trairii potrivite cu astfel de imprejurari. Amanarea, delasarea, neimplicarea sunt cele mai primejdioase atitudini pentru aceste imprejurari. Fiecare dintre noi suntem cercetati de catre har in fiecare clipa in starea in care ne gasim. Momentul cere acum mai mult ca oricand sa invatam si sa stim sa murim, si sa murim bine, chiar daca numai singur Dumnezeu stie cate zile avem. Aceasta necesita o stare de prezenta continua, dupa cum se exprima parintele Arsenie Papacioc: „In cele in care te voi afla, in acelea te voi judeca”, zice Mantuitorul Hristos. Tulburarile legate de viata, de lume, de credinta sunt din ce in ce mai complexe si dificile. Este timpul sa devenim cat mai buni crestini, iar a fi crestin astazi inseamna mai ales renuntarea la lume, la trup si la lucrarile celui viclean. Pe de alta parte, impartasirea din lucrarile sfintite: rugaciunea, pocainta, spovedania, Sfanta Impartasire, iertarea, milostenia, Sfantul Maslu, invatarea si lucrarea rugaciunii lui Iisus. Cautarea refugiului launtric in adancul inimii devine imperios necesar, intrucat presiunile la nivelul mintii si al trupului devin fara precedent. Ispitele sunt din ce in ce mai rafinate si mai subtile. Se cauta formule de imitatie a crestinismului autentic. Distinctia consta ca din ele rezida nivelul rational, sentimental, material, omenesc al acestor contrafaceri. Unul dintre ele este prin excelenta ecumenismul si un produs foarte direct al lui, sinodul din Creta. Desi aceste semne s-au dovedit de la inceput, totusi sinodul a mers inainte nestingherit. Acum produce in viata Bisericii tulburari, dezbateri, chiar si dezbinari. Nu avem nicio scuza pentru ezitari, confuzii si masuri gresite. Cine traieste curat harul de credinta nu cedeaza la astfel de ispite. Sa fim treji si sa ramanem fideli Sfintei Evanghelii, Sfintilor Parinti si tuturor Mucenicilor si Marturisitorilor din primele veacuri si pana acum. Cu ei nu ne vom rusina, nu vom slabi si astfel nici ei nu se vor rusina de noi. Este foarte greu si primejdios a iesi din Duhul cel mai curat al Ortodoxiei si al acestor mari sfinti. Sa ne fereasca Dumnezeu pe toti de astfel de caderi!

    • Emilian

      La asteptatul Sinod din octombrie al BOR ( similar vom avea sinod local in Grecia si probabil Reuniune a Sfintei Chinotite a Sf Munte Athos pentru pozitia fata de Creta asa cum dezvaluie Pr Matei Vulcanescu si Monahul Ioan la man Lacu Frumos) sa se dea o buna marturie de curaj si de la ceilalti 25 de membri nesemnatari ai actelor- nefiind prezenti acolo ! Pentru cei 25 de semnatari in Creta le spunem – avem dreptul dat de Sfintii Parinti pentru mireni in caz de propovaduire a ereziei de catre ereziarhi cu ” capul descoperit” – in Creta in public : ANAXIOS! NEVREDNICILOR ! Plecati din scaunele voastre patriarhal, mitropolitane si episcopale ca si caterisiti prin hotararile Sinoadelor Sfintilor Parinti si canoanele din Pidalion si Pravila Bisericeasca, si mantuiti-va ca simpli mireni ! Ne rugam pentru voi sa iesiti din ratacire caci vai, in ce inselare necurata ati ajuns vrednici de plans de tot poporul roman uimit de asa decadere a pastorilor ! Trebuie sa ne ingradim credinta, alegand duhovnici neecumenisti, neparticipand la slujbe la catedralele mitropolitane cu ierarhi fara har, necumparand din librariile si pangarele catedralelor mitropolitane cu partasie cu apostatii, neascultand posturile eretice radiotv din centrele mitropolitane cu ierarhi cazuti sub anatema – a se vedea canoanele Pidalionului – pentru a nu fi partasi cu ei ! Doamne ajuta sa ne pastram noi si Ortodoxia curati, avand multe pacate, greseli si neputinte dar nefiind eretici !Monahul Ioan dela Sf Munte Athos cel Vrednic ne-a dat binecuvantare de la Parintii Athosului cum ar fi Pr. Iulian Prodromitul, Gheron Sava Lavriotul si alti ucenici al Sfantului Paisie Aghioritul, pentru cele scrise mai sus, si ne indeamna ca fiecare sa marturisim cu plangere la ierarhii cazuti, neparticiparea noastra la erezii si sa inaintam o cerere de demisie- de la monahul Ioan avem pe youtube MODELUL pe adresa Apararea ortodoxiei Scrisoare si plangere catre toti cei ce au semnat in Creta a https://www.youtube.com/watch?v=xYN0_u1k5aM si prin posta (puteti difuza modelul ce apare la sfarsitul emisiei la cunoscuti ortodocsi)