Ecumenismul oficializat în Creta este susţinut şi de părintele Ciprian Grădinaru, omul Patriarhului Daniel Ciubotea. Misionarii ecumenişti fac apel la tăcere în numele “păcii” şi a “unităţii”. Această tăcere ascunde compromisuri. 22


 

Ecumenismul oficializat în Creta este susţinut şi de părintele Ciprian Grădinaru, omul Patriarhului Daniel Ciubotea.

Misionarii ecumenişti fac apel la tăcere în numele “păcii” şi a “unităţii”. Această tăcere ascunde compromisuri.

 

   Sinodul din Creta a adus dispute teologice aprinse în sânul Bisericii lui Hristos. Cei care se împotrivesc anumitor documente ale sinodului au adus argumente teologice solide, pe care susţinătorii ecumenismului le ignoră evitând subiectele importante şi mutând atenţia de la lucrurile esenţiale spre cele formale. Unul dintre susţinătorii oficializării ecumenismului în Creta este şi părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, un apropiat fidel al patriarhului Daniel Ciubotea. Părintele Ciprian a lansat pe internet un comunicat către credincioşi în care se exprima că împotrivirea faţă de decretarea ereziei ecumeniste din Creta ar fi schismă faţă de Biserică, iar documentele semnate de către delegaţia României ar fi fost autentic ortodoxe.

 

arhimandrit ciprian gradinaru 2 2

 

   Arătăm în acest context mesajul Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru:

   „După cum știți, anul acesta a avut loc un eveniment foarte important pentru Biserica noastră, anume întrunirea în Creta a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Din nefericire, în urma acestui Sinod au apărut în Biserica noastră tulburări. Unii creștini au dat crezare unor voci care îndeamnă la schismă, la nepomenirea ierarhilor, la neorânduieli care nu fac decât rău Bisericii.

   Un Sinod care a întărit Sinoadele ecumenice, un Sinod care a întărit valoarea universală și a altor soboare precum cele ale Sf. Fotie sau Grigorie Palama, un Sinod care spune răspicat că SINGURA BISERICA ADEVĂRATĂ ESTE BISERICA ORTODOXĂ și că ceilalți creștini s-au îndepărtat de la dreapta credință, poate fi oare un Sinod din pricina căruia să ne întoarcem împotriva părintilor noștri după Hristos adică episcopii noștri?

   Destul este luptată Biserica de dușmanii cei din afară, acum oare nu vom fi atenți la cei ce vor să o lupte dinlăuntru? Să fim cu luare aminte și la ispitele de-a dreapta cum spun Părinții, ca nu cumva din râvnă fără pricepere să ne primejduim Biserica și mântuirea!

   Iubiți frați ortodocși, vă îndemnăm la pace și discernământ duhovnicesc. Să facem rugăciuni stăruitoare să se depărteze de la noi acest război dinlăuntru, să păstrăm în mințile și inimile noastre comoara cea de preț a credinței și să ținem de Biserica noastră cea Sfântă după predania Apostolilor în frunte cu cei rânduiți nouă spre păstorire, episcopii noștri cei sfințiți.”1

 

   Exceptând limbajul protocolar al părintelui Ciprian, vom face o scurtă analiză a textului lipsit de realitate teologică, dar care are menirea să ascundă adevărul despre deciziile luate de către participanţii la acest autodenumit “Mare” si “Sfânt” sinod pan-ortodox. În primul rând nu poate fi mare deoarece nu a participat toată ortodoxia şi nu a îndeplinit condiţiile întrunirii unui sinod care să reprezinte întreaga ortodoxie. Sfânt nu poate să fie deoarece multe dintre deciziile luate cad sub anatema unui sinod canonic care a condamnat deja teoria ramificaţiilor adoptată în Creta. Acestă teorie a ramificaţiilor sau a bisericilor nedepline a fost anatemizată2 în august 1983 de către sinodul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, care avea comuniune cu Biserica Rusă şi toate Bisericile Ortodoxe Locale, deci şi a României. Sinodul din Creta nu combate nici o erezie, ci prin felul în care sunt formulate textele lasă loc pentru alte erezii.

   Tot în primul paragraf, părintele Ciprian susţine că “unii creştini au dat crezare”; ca şi cum mărturiile ierarhilor care au participat la acest sinod (dar au refuzat să semneze documentele eretice) în care se combat practicile şi metodele prin care s-au ratificat documentele, dar mai ales conţinutul acestora, ar fi neadevărate şi îndemnătoare la schismă şi dezbinare. Realitatea e că până în prezent nu au fost voci care să îndemne la schismă şi dezbinare, cei care au spus adevărul despre ce s-a petrecut în Creta nu au făcut astfel de îndemnuri, ci chiar dimpotrivă au făcut apel ca cei ce s-au despărţit (prin semnătură şi mărturisire) de învăţătura Bisericii Ortodoxe şi de hotărârile Sinoadelor Bisericii să revină la ceea ce au mărturisit Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre.

   Pentru a da impresia de “schismă” sau “neorânduială”, părintele Ciprian Grădinaru aminteşte de “nepomenirea ierarhilor”. Aceasta este o afirmaţie nereală (ca să nu spun minciună) deoarece oprirea pomenirii, în acest caz, nu este schismă, deoarece clericii care au oprit pomenirea sunt membrii în Biserica Ortodoxă, nu au părăsit bisericile rămânînd în Biserică şi scoţând la lumină adevărul despre cele hotărâte în Creta. Excepţie fiind cazul părintelui Antim de la măn. Bistriţa de Neamţ asupra căruia s-au făcut presiuni mari să plece din mănăstire. Părintele Antim a fost vieţuitor la mănăstirea Sihăstria, unde a fost şi părintele Ciprian, unde părintele Cleopa îndemna mereu la păstrarea tradiţiei şi nu se complăcea ereziei ecumeniste. Tot părintele Cleopa spunea ucenicilor că trebuie să facem ascultare de ierarhii Bisericii, dar această ascultare trebuie făcută până la păcat. Aceasta o spun şi toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu avem voie să-i judecăm pe ierarhi, dar dacă aceştia încalcă învăţătura de credinţă, trebuie să le atragem atenţia. Ce s-a semnat în Creta este o încălcare a învăţăturii de credinţă a Bisericii, asupra cărui aspect vom reveni până la final.

   Recent m-am întors din Muntele Athos unde am stat de vorbă cu părinţi români şi greci. Aceştia mi-au mărturisit că într-adevăr patriarhul Bartolomeu de la Constantinopol (ierarhul Sfântului Munte) are înclinaţii ecumeniste, au filmări si fotografii de la slujbe avute cu cardinali catolici sau chiar cu papa, dar li s-a spus de către mai marii lor să nu pomenească despre aceste lucruri ca să nu se facă schismă în Biserică. Adică să mintă lumea de dragul “păcii” şi al “unităţii”. În realitate nu “pacea” sau “unitatea” este problema lor, ci ascunderea adevărului. Cu ce se face dezbinare dacă au loc dezbateri teologice? Cu ce se rupe unitatea Bisericii dacă se încearcă eliminarea compromisurilor care aruncă Biserica lui Hristos în sfera globalismului politico-religios? N-ar fi mai bine dacă Biserica Ortodoxă ar ieşi din mişcările ecumeniste cum e Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), sau alte organisme internaţionale prin care se încearcă implicarea Bisericii Ortodoxe în acţiunile mondialiste în plan religios? Astfel s-ar stinge odată şi pentru totdeauna divergenţele din Biserică. E drept că unii preoţi care slujesc în catedrale luxoase, au maşini de lux sau case de invidiat ar pierde bani şi relaţii dacă s-ar dezice de sinodul ecumenist din Creta, motiv pentru care şi această luptă acerbă, a unor feţe bisericeşti, pentru supunerea Bisericii faţă de interesele politicii mondialiste. Părintele Antim şi-a luat calea mărturisirii, a renunţat la tot, inclusiv la chilia sa de la mănăstirea Bistriţa, dar a rămas fidel învăţăturii lui Hristos.

   Oprirea pomenirii nu înseamnă despărţire de Biserică sau schismă, aşa cum părintele Ciprian vrea să dea impresia. Despre aceasta se poate vedea aici: http://sinodultalharesc.tk/de-ce-asociatia-cristiana-apara-ierarhii-ecumenisti-care-s-au-despartit-de-invatatura-bisericii-ortodoxe/

   În al doilea paragraf, părintele Ciprian susţine că în Creta s-au întărit soboarele vechi ale Bisericii ortodoxe şi Biserica ortodoxă este singura Biserică adevărată. Acest lucru nu s-a stabilit în documentele sinodale, ci doar a fost menţionat în enciclica sinodului cretan. O enciclică nu este un document, ci doar o scrisoare a participanţilor către credincioşi. Această scrisoare nu are valoare de hotărâre sinodală. Pe lângă această enciclică există documentul al şaselea intitulat “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” care spune cu totul altceva. Părintele Ciprian se foloseşte de un text din enciclică, dar evită să amintească textul oficial al acestui document în care se fac confuzii şi se lasă loc de interpretări. IPS Hierotheos Vlachos, care a participant la acest sinod spune că în documentul controversat din Creta nu se face distincţie clară între învăţătura Bisericii şi erezie, în text existând multe contradicţii care pot fi interpretate după bunul plac. Pe de o parte în această enciclică se spune că Biserica Ortodoxă e Biserica cea UNA, recunoaşte caracterul panortodox al sinoadelor Sfântului Fotie şi al Sfîntului Grigorie Palama, dar nu le spune că acestea ar fi sinoade ecumenice, o exprimare ambiguă prin care nu li se recunoaşte ecumenicitatea decât foarte voalat. Trebuie ţinut seama că enciclica nu face parte din şedinţele sinodale, este doar o scrisoare către popor care nu a fost discutată în sinod. În cadrul dezbaterilor sinodului au fost discutate doar cele şase documente. Părintele Ciprian a prezentat doar un fragment favorabil fără să amintească de problema din documentele finale în care sunt multe probleme teologice.

   Despre documentul controversat intitulat “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru nu spune nimic. În acest document se susţine într-un limbaj ecumenist şi ambiguu “Teoria ramificaţiilor” şi a “Bisericilor nedepline”. În acelaşi document pe de o parte se afirmă că Biserica este cea UNA, iar pe de altă parte se afirmă că există alte biserici (care s-au depărtat de la credinţa ortodoxă), dar cu o denumire istorică, prin care se susţine teoria “bisericilor nedepline”.

   Un lucru merită subliniat. În enciclica sus amintită ni se spune că sinoadele Sfântului Fotie şi al Sfântului Grigorie Palama sunt recunoscute de participanţii la sinodul din Creta, dar nu se pomeneste nimic despre ce spun aceste sinoade. În aceste sinoade au fost condamnate ereziile întâlnite azi în catolicism şi în protestantism, despre care nu s-a menţionat nimic în documentele sinodului din Creta. Sinoadele Sfântului Fotie au avut loc în catedrala Sfintei Sofia din Constantinopol, au început în anul 861 şi s-au terminat în anul 879-880 cu condamnarea ereziei Filioque şi respingerea primatului papal. La acest ultim sinod a fost prezent şi papa Ioan al VIII-lea. Hotărârile acestui sinod au fost acceptate unanim, chiar şi de pleroma Bisericii, neexistând nici o contestaţie. Învăţătura despre energiile necreate a Sfântului Grigorie Palama (1296-1359) a fost şi ea aprobată de mai multe sinoade printre care cele de la Constantinopol din 1341 şi 1351. În aceste sinoade se combăteau învăţăturile greşite ale lui Varlaam, învăţătura greşită a apusenilor despre energiile create. Aceste sinoade erau numite de către unii teologi şi sinoadele isihaste. Textul folosit de părintele Ciprian este praf în ochi, menit să înşele pe cei care nu cunosc detalii teologice legat de aceste sinoade.

   Dacă sinoadele din vechime aveau rolul de a anatemiza ereziile, sinodul din Creta le ascunde sub formulări cu mai multe înţelesuri. Dacă sinoadele din vechime apărau dogmele Bisericii, sinodul din Creta le minimalizează şi creează noi posibilităţi pentru schimbarea lor în viitor. Sinodul din Creta se deosebeşte de sinoadele vechi canonice prin însuşi organizarea lui, faptul ca părerile teologice nu au fost unanime şi o mare parte a pleromei Bisericii îl contestă.

   În cele din urmă erezia ecumenistă decretată în Creta este impusă forţat prin articolul 22 din documentul al şaselea reducând clerul la tăcere şi supunere necondiţionată, astfel încât nu se acceptă posibilitatea unei dispute teologice pe acest subiect. Conform articolului 22, preoţii sau episcopii care se împotrivesc oficializării ecumenismului din Creta pot fi sancţionaţi şi chiar condamnaţi, fiind consideraţi “rupţi de Biserică şi dezbinători”. Prin acest articol 22, clericii care nu vor accepta noile hotărâri din Creta riscă să-şi piardă bisericile, eparhiile (dacă sunt ierarhi), parohiile şi mănăstirile (în cazul monahilor), fapt proorocit de către Sfinţii Părinţi ai veacurilor trecute. Această măsură dictatorială s-a născut din faptul că sinodalii din Creta erau conştienţi de apostazia lor şi se aşteptau la reacţii incomode. De ce Sfinţii Părinţi nu au impus dictatura în Biserică? Pentru că nu era cazul. Deciziile lor nu aveau cum să fie contestate pentru că erau conforme învăţăturii Bisericii. Este primul sinod în istoria Bisericii ortodoxe în care se găseşte exprimarea: “daca cineva s-ar împotrivi sub pretextul apărării credinţei” condamnând orice opoziţie şi diferenţe de opinii din partea teologilor şi clericilor Bisericii sub pretextul că aceştia ar face dezbinare.

 

sinod Creta - observatori catolici

 

   În al treilea paragraf, părintele Ciprian de la catedrala patriarhală din Bucureşti spune că e suficient cât ne luptă cei din afara Bisericii, făcând apel să nu luptăm din interior. Cu siguranţă, dacă conducerea Bisericii Române nu s-ar fi lăsat supusă globalizării în plan religios, nu ar fi fost nevoie de dezbateri şi opinii contradictorii din sânul Bisericii. Nu doreşte nimeni polemici, dar nu e corect să acceptăm compromisurile politicii mondialiste de dragul unei “păci” pierzătoare de suflet ce ne desparte de învăţătura noastră creştină. Considerăm că învăţătura de credinţă a Bisericii este mai importantă decât finanţările de la stat, crearea de noi relaţii, popularitatea sau alte avantaje materiale pe care le avem după ce am ajuns la o catedrală sau într-o funcţie mai înaltă în ierarhia bisericească. Datoria celor care au ajuns în aceste poziţii este de a apăra învăţătura Bisericii şi nu de a o înlătura subtil făcând loc ereziei ecumeniste. În acest sens putem spune că părintele Ciprian are dreptate când spune că suntem luptaţi din afara Bisericii. Finanţarea sinodului de către organisme masonice şi supravegherea lucrărilor sinodului de către observatori eretici, arată că într-adevăr Biserica este luptată din afară. Dacă reprezentanţii noştri acolo au capitulat, nu înseamnă că trebuie să capitulăm şi noi.

   Ultimul paragraf nu mai are rost să-l discutăm, se observă de la sine limbajul de lemn asemănător cu cel din revista “Lumina” prin care, cu alte cuvinte, suntem îndemnaţi să credem şi să nu cercetăm, să avem încredere în tot ce ni se oferă ca şi cum doar ceea ce ni se comunică “oficial” ar constitui adevărul. Părintele arhimandrit Ciprian îndeamnă la “pace şi discernământ duhovnicesc”, dar dictatura impusă prin articolul 22 din Creta, arată că tocmai acestea lipsesc. Altfel nu s-ar fi ajuns în această situaţie. Cu regret o spunem că dacă la sinodul din Creta ar fi existat cu adevărat discernământ duhovnicesc, în loc de diplomaţie şi compromis, deciziile ierarhilor participanţi ar fi fost acceptate de întreaga Biserică Ortodoxă. Să înţelegem că patriarhiile care nu au participat, nu au discernământ? Cele patru patriarhii care, văzând direcţia în care merg lucrurile, au refuzat să participle: a Rusiei, a Bulgariei, a Georgiei şi a Antiohiei. Menţionăm că patriarhia Rusă a avut intenţia de a participa la acest sinod, dar datorită opoziţiei clericilor ruşi şi a studierii documentelor premergătoare, s-a răzgândit înainte cu o săptămână, anunţând că nu se prezintă.

 

Andrei Marian Filipescu

(licenţiat în teologie ortodoxă)

 

 


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

22 gânduri despre “Ecumenismul oficializat în Creta este susţinut şi de părintele Ciprian Grădinaru, omul Patriarhului Daniel Ciubotea. Misionarii ecumenişti fac apel la tăcere în numele “păcii” şi a “unităţii”. Această tăcere ascunde compromisuri.

  • Adrian

    Mel Gibson e catolic, totuși a arătat că trebuie să ne întoarcem la origini, în primul rând prin limbă. Învățăm azi de toate, numai limba aramaică, nu. Dați Cezarului ce-i al Cezarului („păci” sociale | ecumeniste).

  • Sluga netrebnica

    „Şi, măcar că Evreii din Galatia ce crezuseră nu strămutau toată evanghelia, ci învăţau numai să se păzească porunca despre sâmbătă şi despre tăierea împrejur, Pavel arată că şi puţin dacă ar clăti cineva din evanghelie, acel puţin clatină şi răstoarnă toată evanghelia, aşa cum şi cel ce taie o mică parte din moneda împărătească face netrebnică toată moneda.
    Şi ia aminte la aceasta pentru cei ce cugetă cu nebăgare de seamă şi zic că acesta este un păcat mic şi o călcare mică de poruncă, şi de aceea se cuvine a fi îngăduit să se facă”…

    „Deci, anatemizându-i pe Îngeri dacă ar învăţa cumva altele afară de evanghelie, cu aceasta depărtează orice dregătorie şi persoană slăvită, atât cerească, cât şi pământească”, fie el şi Apostol sau Înger.”

    Integral la sursa: https://dogmaticaempirica.wordpress.com/2016/09/03/sfantul-teofilact-al-bulgariei-despre-cuvintele-sf-ap-pavel-dar-chiar-daca-noi-sau-inger-din-cer-ar-binevesti-voua-afara-de-ceea-ce-v-am-bine-vestit-noi-fie-anatema-galateni-1-8/

    https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/09/07/p-s-longhin-mihail-jar/

  • Sluga netrebnica

    Sf. Ioan Gură de Aur: „De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”[10].

    Sf. Ioan Gură de Aur spune următoarele: „Şi nu a spus „dacă vor propovădui ceva potrivnic”, sau „vor tăgădui toate”, ci „chiar dacă ceva puţin însemnat vor binevesti ce nu se potriveşte cu ce am binevestit noi, să fie anatema!”[3].

    Sf. Vasile cel Mare: „De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”[6].

    Sfântul Ignatie Teoforul: „Oricine vorbeşte altceva decât cele statornicite, chiar de ar fi demn în ale credinţei, chiar de ar posti, chiar de ar păzi fecioria, chiar minuni de ar face, chiar de ar prooroci, să-ţi fie acela ca un lup în piei de oaie, care lucrează moartea oilor”[4].

    Sf. Nichifor Mărturisitorul: „Îi anatemizez pe cei care au lepădat predania sfinţilor, alipindu-se de învăţăturile cele pervertite şi aducătoare de moarte, şi care au îndrăznit să semene neghină pe ogorul credinţei ortodoxe, şi pe toţi cei ce-i urmează, ca pe o ocară a Bisericii lui Hristos, mă scârbesc de ei şi îi anatemizez”[11].

    Din viaţa Sf. Nichifor Mărturisitorul: „Şi chemând la sine pe mulţi dreptcredincioşi, îi sfătuia, îi ruga şi îi învăţa să nu se unească cu ereticii, să se ferească de aluatul lor şi să fugă de învăţătura lor ca de muşcătură de viperă”.

    Sf. Teodor Studitul: „Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”[13].

    Sf. Maxim Mărturisitorul: „Aflând eu Biserica Bizanţului aşa precum era înainte, atunci şi eu mă voi afla într-însa, precum am fost mai înainte, şi voi merge la împărtăşirea aceea fără nici o îndemnare omenească; dar cât timp vor fi într-însa smintelile eretice şi smintitorii arhierei, până atunci nici un fel de cuvânt sau lucru nu mă va pleca să mă împărtăşesc cu dânşii vreodată”[16].

    Sf. Marcu al Efesului: „Fugiţi de ei şi de orice comuniune cu ei, o, fraţilor! Asemenea oameni sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care îşi iau chipul Apostolilor lui Hristos”[17].

    Sf. Efrem Sirul: „Vai de cei ce murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii! Atunci se va cere de la fiecare din noi mărturisirea credinţei şi unirea Botezului, credinţa curată de orice eres, pecetea neştearsă şi haina neîntinată”[22].

    Sf. Nicodim Aghioritul: „Veţi spune, dacă este viclean conducătorul, să ne supunem lui? În ce înţeles zici „viclean”? Dacă aceasta ţine de credinţă, lasă-l şi fugi – nu numai de om, ci şi înger din cer de ar fi”[23].

    Sf. Chiril al Ierusalimului: „Cu dreptate şi cu adevăr putem numi adunările ereticilor drept adunare a celor ce viclenesc… de aceea Crezul te previne, învăţând aşa: „Întru Una, Sfântă, Sobornicească Biserică”, pentru ca tu să fugi de aceste adunări mârşave, ci să te afli întotdeauna în Sfânta Soborniceasca Biserică, în care ai şi renăscut”[24].

    Sf. Iosif Voloţki: „Să fie demn pentru tine oricine, afară de cel care învaţă erezia. Dacă va fi eretic, vom stărui să nu primim de la el nici învăţătura, nici împărtăşania, şi nu numai că nu ne vom împărtăşi la el, ci îl vom osândi şi cu toate puterile îl vom da pe faţă, ca să nu devenim părtaşi pieirii lui”[25].

    Sf. Policarp al Smirnei: „Apostolii şi ucenicii lor se păzeau de eretici, încât nici nu voiau să vorbească cu dânşii, căci se sârguiau să înşele adevărul cu cuvintele lor cele meşteşugite şi mincinoase”[26].

    Sf. Amfilohie al Iconiei: „Aşa şi Dumnezeu, Părintele, nu rabdă ocara Fiului Său, ci se întoarce şi urăşte pe cei ce-L hulesc pe El, şi se mânie asupra celor ce se unesc cu blestematul lor eres!”[27].

    Sf. Isidor Pelusiotul: „Precum marinarii ascund momeala sub chipul mâncării şi prind peştii pe neaşteptate, asemenea şi războinicii eresurilor, ascunzându-şi gândurile rele după cuvinte frumoase, precum cu o undiţă îi ademenesc pe cei simpli la pierzanie”[28].

    Din viaţa Sf. Ipatie de Rufinian: „Cum am aflat că [Patriarhul Nestorie] spune erezii despre Dumnezeu, am încetat orice comuniune cu el şi nu-i mai pomenesc numele; pentru că nu este episcop”.

    Sf. Meletie Mărturisitorul: „Nu-i ascultaţi nici pe pustnici, nici pe preoţi, şi nici pe cei ce ne propovăduiesc învăţături nelegiuite, şi povăţuiesc în chipul cel rău, şi nici pe aceştia şi nici chiar pe episcopi să nu-i ascultaţi, dacă mărturisesc lucruri neadevărate, care nu sunt spre folos. Să fim lucrători, şi să cuvântăm, şi să stăm împotriva celor ce îndeamnă la rătăcire în chip viclean.

    Din viaţa Sf. Cuv. Ilarion cel Nou: „Atunci fiind eliberat şi Cuviosul Ilarion, nu s-a întors la mănăstirea sa, deoarece nu încetase eresul luptării de icoane, iar scaunele episcopale erau ţinute de învăţători eretici şi arhierei mincinoşi”.

    Din viaţa Sf. Cuv. Teodor: „Fericitul Teodor…ajungând degrabă la împărăteasca cetate, mai întâi a mustrat cu limbă slobodă pe năimitul care nu era păstor, pe Teodot Milisianul, mincinosul Patriarh al împărăteştii cetăţi, pentru că răzvrăteşte pe cei ce păreau că îi îndreptează şi mănâncă pe aceia pe care îi hrăneşte cu hrana cea vătămătoare a învăţăturii ereticeşti”.

    Din viaţa Sf. Gheorghe Mărturisitorul: „Că mulţi învoindu-se la credinţa cea rea a împăratului, el, prin înţelepciunea cea bogata, a ruşinat pe împărat, iar pe mincinosul patriarh Teodot, care se numea „Casiter” şi pe ceilalţi cu dânşii eretici, i-a făcut să-şi cunoască amăgirea lor”.

    Din viaţa Sf. Nichita Mărturisitorul: „Pentru ascultarea bătrânilor m-am supus nevrând, împlinind voia lor, m-am împărtăşit cu mincinosul Patriarh Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc. Deci, să ştii bine că de acum înainte nici o împărtăşire nu-mi este cu voi. Ci petrec întru predaniile Sfinţilor Părinţi, pe care le-am primit de la început”.

    Integral la sursa: http://paterika.net/2014/06/03/iii-invatatura-bisericii-despre-partasia-cu-ereticii/

    Sinodul talharesc din Creta, toti pseudo-patriarhii si toti pseudo-episcopii care au semnat documentele sunt sub puterea ANATEMEI Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, care in august 1983, imediat dupa Adunarea de la Vancouver, a predat anatemei ecumenismul.

    “Anatema – celor care se ridica impotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a impartit in asa-zise “ramificatii”, ce difera una de alta dupa doctrina si modul de viata, sau ca Biserica nu a existat in chip vazut, ci se va constitui abia in viitor, cand toate “ramificatiile”, sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup.
    Anatema – si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de “preotia” si “tainele” ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mantuire.
    De aici, anatema – si celor ce comunica in mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumeniste proaspat aparute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”

    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/ecumenismul-fost-anatemizat-de-un-sinod.html

  • un crestin

    Din partea unui grup de fii duhovnicești ai Protos. Elefterie Tărcuță

    Este vremea marturisirii!

    „Frati crestini drept slavitori, rugati-va pentru Parintele nostru Elefterie, care este prigonit in propria sa chilie, pentru faptul ca a intrerupt pomenirea ierarhului ÎPS Ioachim, semnatar al documentelor eretice de la „sinodul” din Creta.

    Este nevoie de atitudine frati crestini ca altfel ne pierdem credinta ortodoxa!
    Parintele are nevoie de sustinere intrucat nu i se mai da voie sa mai slujeasca, sa intre in sfanta Biserica si este intr-o permanenta stare de izolare.

    Si toate acestea, pentru ca duhovnicul nostru marturiseste ca singura credinta mantuitoare este Ortodoxia si alta nu exista. Va facem cunoscut faptul ca Protos. Elefterie i-a solicitat printr-o scrisoare ÎPS Ioachim, sa se dezica de semnatura prin care acesta a angajat pe toti credinciosii din cadrul eparhiei la a fi partasi ereziei ecumeniste.

    Părintele nu a parasit Sfanta noastra Biserica Ortodoxa asa cum unele voci rele sustin, nu este schismatic, ci un duhovnic care crede pana la moarte in credinta stramoseasca!

    Ratacirea vine chiar de la Biroul de presă al Patriarhiei Române. Site-ul Agenției de știri Basilica dezinformeaza si acuza in modul cel mai josnic si miselesc pe toti parintii care au intrerupt pomenirea ierarhilor apostati, printre care se afla si Protos. Elefterie.

    Prin acest comunicat acești părinți sunt calomniați, după cum citam: „ca ar avea un duh lumesc, agresiv impreuna cu cativa clerici razvratiti si monahi necanonici, neascultatori si nestatornici, care nu locuiesc in manastire.”

    Oare in cei 30 de ani de monahism, acest părinte din cadrul Sfintei Arhiepiscopii a dovedit un astfel de comportament? Si daca nu, merita el sa fie astfel batjocorit?!

    Rugam informati cat mai multa lume, despre cele ce se petrec in cadrul Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, cu nadejdea fratilor, ca lucrurile vor reveni la normal si Parintele Protosinghel Elefterie va putea in continuare sa poarte grija de sufletele noastre ale credinciosilor.”

    De importanta maxima!!!

    „Luni 12 septembrie 2016, i s-a dat ultimatum Protos. Elefterie, ca daca nu-si va retracta scrisorile depuse la secretariatul Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, acesta va fi exclus din cadrul acestei eparhii. Este o pierdere uriasa pentru Biserica Ortodoxa din zona Romanului!”

    10.09.2016
    Cu dragoste si ingrijorare, un grup de fii duhovnicesti ai sfintiei sale!

    • Sluga netrebnica

      Sinodul talharesc din Creta este in totalitate eretic. Nu este vorba doar despre anumite puncte din diversele documente adoptate, asa cum fals se incearca a se discuta, ci este vorba despre organizarea, participarea si votarea necanonica la acest asa zis sinod.
      Chiar daca se scoate termenul de „biserici” atribuit ereticilor, chiar daca se scot toate celelalte afirmatii viclene, formulate printr-un limbaj duplicitar si inselator si astfel s-ar recunoaste acest sinod, tot nu am rezolva nimic si Ortodoxia tot ar fi vanduta si tradata de acest sinod.
      De ce?
      Pentru ca am ramane cu infaibilitatea papistasa a pseudo-patriarhilor, ceea ce contravine invataturii Ortodoxe.

      In ale credintei, nici-un episcop nu este mai mare decat alt episcop, precum nici-un patriarh nu este mai mare decat un episcop si nici-un patriarh nu este mai ortodox decat alt episcop, si nici-un patriarh nu este capul Bisericii.
      Doar Hristos este Capul Bisericii Ortodoxe.

      La anterioarele sinoade talharesti, unde sute de patriarhi si episcopi au semnat tradarea, a existat un singur episcop care nu a semnat si din aceasta cauza a cazut tot sinodul.

      Un Sfant Sinod se organizeaza cu participarea a majoritatii episcopilor, cu participarea de preoti, monahi si mireni. Votul oricarui episcop trebuie sa fie egal cu votul oricarui patriarh, si nu asa cum talhareste s-a organizat in Creta. Episcopii nu trebuie sa voteze in „interiorul” fiecarei Biserici si votul decisiv sa-l aiba patriarhul. Acest mod de vot este o viclenie.

      Pseudo-patriarhii s-au vorbit intre ei si au hotarat sa-si atribuie doar lor insisi dreptul de vot decisiv, ceea ce le-ar facilita adoptarea de documente eretice si astfel ar duce poporul catre lepadarea de credinta.

      Trebuie sa stam tari in credinta, fara frica si sa marturisim cu toata puterea pe care ne-o da Dumnezeu fiecaruia dintre noi. Cu toata forta impotriva acestui sinod talharesc si impotriva ecumenismului.

      Daca acest sinod nu va fi respins cu totul, vom ramane cu infaibilitatea papistasa a pseudo-patriarhilor, ceea ce pe termen lung va fi o lepadare a ortodoxiei.

      Cred ca se fac presiuni si amenintari inimaginabile impotriva tuturor episcopilor, preotilor si monahilor care marturisesc Adevarul si nu accepta sinodul talharesc din Creta. Cu siguranta sunt implicate forte imense, servicii de securitate, servicii care oficial nici nu exista, politicieni, masoni, forte oculte …
      S-au adunat toti ca sa dea razboi Ortodoxiei, pentru ca fara lepadarea de credinta nu se poate arata antihristul. Lepadarea de credinta se lucreaza de 100 de ani chiar din interiorul Bisericii Ortodoxe, dar acest sinod talharesc vrea sa oficializeze aceasta lepadare. De aceea vor pseudo-patriarhii „pace si liniste” in Biserica lui Hristos, ca sa poata sa lucreze ei in ascuns fara sa-i deranjeze nimeni si fara sa mai afle si altii despre tradarea lor.

      Nu acceptati nimic din acest sinod talharesc. Nu trebuie discutat nici-un document, nici-o propozitie, nici-un punct sau virgula, ci trebuie respins cu totul, intreg sinodul talharesc.

      Orice alt sinod care ar mai avea loc trebuie sa fie organizat conform Canoanelor, conform organizarii celor 7 sfinte Sinoade Ecumenice ( nu ecumeniste).

      Sa stam tari in credinta lasata noua de Sfintii Apostoli si de Sfintii nostri Parinti. Sa nu acceptam nimic din ceea ce nu exprima clar invatatura ce ni s-a dat noua in urma cu 2000 de ani. Dumnezeu insusi, prin Apostolii sai ne-a spus ca oricine aduce alta invatatura sa fie anatema.

      Hristos Dumnezeul nostru este acelasi, ieri, azi si in veac. Invatatura lui nu se schimba, nu se modernizeaza, nu se adapteaza vremurilor si „evoluarii” sau „civilizarii”.

      Preotul sau episcopul care este dat afara de patriarhii sau episcopii eretici poate sa spovedeasca in continuare. Patriarhii si episcopii partasi ereziilor si ecumenismului s-au scos pe ei insisi din Biserica si s-au facut schismatici.

      Sunt atatia sfinti care spovedeau si binecuvantau credinciosii in chiliile lor sau prin paduri. Clerul drepcredincios care va fi dat afara de eretici, are in continuare Harul sa dezlege pacate si sa povatuiasca poporul dreptcredincios.

      Cladirile Bisericii au fost acaparate de eretici, de masoni. Dar daca era un cutremur si se daramau cladirile, asta inseamna ca nu mai putea spovedi preotul cel dreptcredincios? Daca vin papistasii la putere, dupa cum au si venit, asta inseamna ca preotii dreptcredinciosi nu mai au Har, nu mai pot savarsi Sfintele Taine ?

      Nu cedati nimic in ale credintei. Asa s-a facut „liniste si pace” in Biserica ultimei o suta de ani si am ajuns sa fim vanduti cu totul. Am ajuns sa ni se inlocuiasca credinta cea dreptmaritoare cu un surogat inventat de patriarhii si episcopii tradatori.

      Sfintii s-au mantuit. Daca urmam invataturile lor ne vom mantui si noi. Dumnezeu nu ne va lasa ci ne va intari pe fiecare dintre noi. E vremea marturisirii in Biserica si nu a „pacii si linistei”.

      Hristos Dumnezeul nostru si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne intareasca pe toti. Amin.

  • Pąʍvo

    Cateva CANOANE de Actualitate ce ar fi trebuit hotarate la al 10-lea sinod… din Creta:

    ”Cine luandu-se dupa stiinta doftorilor celor fara de Dumnezeu va zice sau numai va crede ca eutanasia oamenilor bolnavi este indreptatita, morala si necesara sa fie anatema ! ”

    ”Hacuirea de organe umane singulare si vitale numita transplant sa fie oprita cu desavarsire, pentru ca crestinismul nu este o credinta a disperarii bazata pe o viata materialist trecatoare, care reneaga prin acest fapt viata sufletului si a trupului in vesnicie. Doftorilor care vor practica aceasta urgie, omorand vieti pentru a salva aparent alte vieti, si celor in acord cu aceasta faradelege sa li se aplice canonul pentru ucidere cu voie. Iar cei care vor accepta aceasta constienti pe trupul lor sa fie canonisiti ca si sinucigasii.”

    ”Fiindca muzica rock aduce tulburare sufletului prin zgomotul strident, iar unii o recunosc si o arata in ramificatie imn adus direct satanei – hotaram ca cei care o canta sa fie considerati ca niste apostati si satanisti, iar cei care o asculta sa cada sub afurisenia noastra si sa fie opriti 3 ani de la Sf. Impartasanie.”

    „Cel ce zice sau numai crede ca harul preotului de mir este mai putin lucrator decat al preotului calugar sa fie anatema”.

    „Initiatorilor tehnologiilor de urmarire digitala care submineaza personalitatea omului dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, catalogandu-l astfel un suspect si posibil infractor inainte de actiune si celor care sub pretextul sigurantei publice implanteaza cip-uri pe corpul uman care este templu al Duhului Sfant (Corinteni I 6,19), hotaram anatema, ca pentru unii care folosindu-se de stiinta se inalta asemenea lui Lucifer privand dreptul lui Dumnezeu, singurul si Unicul ocrotitor al zidirii Sale. Iar pentru cei care chinuie animalele cu astfel de metode, hotaram sa cada sub afurisenie.”

    „Cei ce curvesc cu copii sa sa canoniseasca 50 de ani oprire de la Sfanta Impartasanie sau sa fie castrati ca niste animale spurcate si abia inainte de moarte sa fie iertati dupa ce s-a adus marturie pocainta lor cu lacrimi amare. Iar cei ce vor tainui astfel de oameni si vor fi in acord cu nelegiurea lor sa li se aplice canonul pe jumatate (castrati la un singur testicul). Pentru ca mare urgie strigatoare la cer este a cadea cu ingeri in trup nevinovati, nestiutori si neajutorati !”

    „Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise ”ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate ”ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA!”

  • un crestin

    „john”
    forte interesant.
    te atrag doar comentariile pro-sinod,impotrivitoare marturisirii crestine.
    cei care cred si marturisesc nu sunt aliterati,stim si noi despre incercarile de dezbinare din interior,faptul ca trimiti linkuri catre declaratii pro-sinodale nu va creea o „platforma” sau un „atelier” de „spalare” de constiinte,ci iti pierzi timpul.
    oare am „simtit” bine la inceput afinitatea ta de credinta? pacat(nu raspunde,este retoric).

    catre crestini :
    preotii care nu pomenesc sunt toti supusi amenintarilor,de la caterisiri,alungare din manastire,urmarire penala(pentru extremism!!!),
    dar s-a ajuns si la amenintari cu moartea,sicane prin alti preoti,prin calugari,prin „fii duhovnicesti”,prin „sponsori” si prin „prietenii apropiati”,chiar prin rude.
    toate acestea se petrec in una din cele mai vechi tari crestine.
    atat de mult arde o Sfanta Liturghie curata!
    atat de multa putere are un preot crestin cu adevarat ortodox.
    aparati-va preotii marturisitori,ei sunt sfintitorii cei din urma,impotriva carora s-a rasculat iadul.
    sa nu va slabanogiti,sa stam pana la moartea in Hristos cu Hristos si in dreapta credinta.
    cel ce moare crestin nu moare cu moarte ci trece puntea catre Viata cea vesnica si inveselitoare.
    luptati cu toata puterea,cu taria,cu curajul si cu incapatanarea pe care le-am mostenit de la neamul nostru,de la stramosii nostri,si de la toti Sfintii marturisitori.
    cu Dumnezeu inainte,cu Hristos in inima,cu Sfantul Duh acoperitor.

    luptati-i fara frica pe prigonitoriii credintei,acestia ne ucid duhul,al nostru,al copiilor nostri,ne spurca violent vietile,ne spurca credinta,bisericile,si ne pretind sa fim „amabili”,politicosi”,”smeriti”,”deschisi catre colaborare cu toti oamenii” ,sunt mincinosi si ipocriti.
    luptati-i fara frica,nu asteptati doar de la preoti si de la calugari,voi(noi) nu aveti suflete care trebuie aparate?
    prea multa politete cu acesti golani parfumati,cu acesti criminali spilcuiti,cu acesti otravitori de suflete.
    exista o manie binecuvantata,iubita de Dumnezeu,cea care apara sfintenia sufletelor.
    oare cum sa ne aparam tara noastra daca nu ne aparam sufletele,oare aceasta nu este razboi? oare nu este o invazie si o cotropire straina si ingrozitoare? oare moartea sufletului si indepartarea Harului Duhului Sfant nu este mai ingrozitoare decat orice razboi cu arme?
    preotii sunt sfintitorii,de ei se tem cel mai mult dusmanii sufletului nostru,diavolii si oamenii care ii poarta in suflet.
    daca aflati de un parinte care vrea sa se lupte si este luptat de „mai marii” bisericii ecumeniste(pentru ca aceasta s-a instalat de la „sinod”incoace,sa nu va indoiti,doar aveti ochi sa vedeti si suflete sa simtiti),de „apropiatii” lui,sariti in ajutorul lui,suntem crestini.

    insa,mare atentie la cei care se declara marturisitori antiecumenisti,cercetati-i cu atentie pentru ca foarte multi sunt de fapt lupi mincinosi,si,pe alta cale,”prin invaluire”,sub diferite pretexte,te”fura” si te duc tot la ecumenism si la tatal lor,diavolul.
    sa stam tari ,treji si neinfricati in simplitatea de Rai a credintei noastre.
    sa ne rugam unii pentru altii,pentru parintii nostri dreptcredinciosi,si pentru intarirea credintei.
    iertati-ma ca am scris in graba,si iertati-ma si pe mine pacatosul.