“Oare S-a împărţit Hristos?” 5


   În secolul al XI-lea, în vremea împăratului Alexios Comnenul, în cetatea Bizanţului a izbucnit o tulburare cauzată de atitudinea creştinilor care aveau evlavie faţă de câte unul dintre sfinţii Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare şi Grigore Teologul în detrimentul celorlalţi doi. Bizantinii se împărţiseră în cete de admiratori ai câte unuia dintre cei trei mari sfinţi, fiecare ceată denigrându-i pe ceilalţi doi sfinţi faţă de care nu avea acelaşi cult ca faţă de sfântul preferat. Membrii celor trei grupări ajunseseră să se denumească “ioanieni”, “vasilieni” şi “grigorieni”.
 

   Pentru a curma această stare de neorânduială în Biserică, cei trei sfinţi i s-au arătat într-o vedenie episcopului Ioan al Evhaitelor, căruia i-au descoperit că înaintea lui Dumnezeu ei se bucură împreună de aceeaşi slavă pentru activitatea lor în slujirea Bisericii şi că se cuvine ca şi poporul credincios să le acorde o cinstire comună. În felul acesta a apărut sărbătoarea dedicată Sfinţilor Trei Ierarhi, prăznuită în fiecare an de către Biserica noastră pe 30 ianuarie, pentru a ne aminti că atunci când absolutizăm cinstirea adusă uneia dintre personalităţile Bisericii şi îi acordăm un cult deosebit faţă de celelalte, pe care Biserica le cinsteşte în egală măsură, riscăm să producem o dezbinare în Biserică şi, în felul acesta, să uităm că modelul nostru este Mântuitorul Hristos.

 

   După discuţiile pe care le-am avut în cadrul sinaxelor nepomenitorilor, crezusem că s-a eliminat riscul repetării situaţiei din timpul împăratului Comnen, păstrând proporţiile evidente, desigur, deoarece, cu tot respectul, nimeni nu cred că poate pune pe acelaşi palier pe cei trei luminători ai lumii şi ierarhi cu personalităţi contemporane precum Părintele Arsenie Boca, Părintele Nil Dorobanţu sau alţii. În cadrul acestor sinaxe s-a decis că nu se cuvine ca lupta contra ereziei ecumeniste şi a sinodului din Creta să fie perturbată de dispute cu privire la aspecte din viaţa şi activitatea unor personalităţi duhovniceşti precum Părintele Arsenie Boca sau Nil Dorobanţu, pentru a nu se produce o dezbinare în rândul antiecumeniştilor. Până în acest moment, acest principiu important a fost respectat de către toţi cei care au achiesat la el.

 

   Din păcate, chiar în ziua praznicului celor Trei Sfinţi Ierarhi, Asociaţia Astradrom din Bihor, partener de luptă antiecumenistă şi împotriva sinodului din Creta, a considerat necesar să dea publicităţii un comunicat de presă referitor la mai multe probleme faţă de care confraţii transilvani au simţit nevoia să se poziţioneze. Punctul lor de vedere merită atenţie, deoarece atacă un set de subiecte ce trebuie clarificate.

 

   Tema principală abordată pare a fi fost legată de atitudinea presupusă a mărturisitorilor moldoveni faţă de părintele Arsenie Boca şi de părintele Nil Dorobanţu. După ce îşi manifestă opoziţia faţă de ceea ce numesc “propaganda împotriva părintelui Arsenie Boca şi a părintelui Nil Dorobanţu”, Astradrom exemplifică o astfel de “propagandă” prin referirea la Comunicatul semnat de părintele Pamvo, egumenul Schitului Rădeni, şi publicat pe data de 22 ianuarie 2017, despre care spune că “nu aduce unitate… ci dimpotrivă cre[e]ază dezbinare”.

 

   Sfânta Evanghelie după Matei ne învaţă că “de-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot adevărul. Şi de nu-i va asculta nici pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să îţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Mt. 18,15-17). Este regretabil că fraţii de la Astradrom au preferat să spună direct (pliromei) Bisericii păsul lor, în loc să se consulte în prealabil cu nepomenitorii nemţeni, cu părintele Pamvo în primul rând, în legătură cu termenii acelui comunicat, pentru a înţelege, înainte de a face acuze publice atât de grave, sensul, scopul şi motivarea acestuia. Este păcat că nu s-au consultat măcar cu părintele Eftimie Mitra, căruia i-am explicat eu personal, într-o discuţie telefonică, în care mă întreba în legătură cu acel comunicat, că prin acea frază referitoare la “bochism” şi “dorobanţism” Părintele Pamvo a dorit doar să explice poziţia Schitului Rădeni faţă de unele acuzaţii care i s-au adus în mediul online, nicidecum să jignească sau să judece pe cineva.

 

   Comunicatul din 22 ianuarie 2017 al Părintelui Pamvo făcea următoarea precizare: “…este evident că, luând aminte la avertismentul dat de Apostolul neamurilor, care se întreba îngrijorat: «Oare S-a împărţit Hristos?» (1 Cor. 1,13) nici eu, nici ceilalţi preoţi slujitori sau vieţuitorii Schitului nu suntem adepţi ai «bochismului», «vladimirismului», «dorobanţismului» sau ai altor ideologii de acest fel”. Această precizare a fost necesară, deoarece, în mediul online, au apărut tot felul de acuze răuvoitoare la adresa Schitului Rădeni şi a Părintelui Pamvo. Mai întâi, a fost dezinformarea potrivit căreia la Schitul Rădeni s-ar fi serbat Sfântul Vasile pe vechi la data de 14 ianuarie, ceea ce este fals, iar pornind de la această dezinformare s-a tras concluzia că Schitul Rădeni s-a aliat cu grupări schismatice, ceea ce este, de asemenea, fals.

 

   Apoi, a apărut acuza că Schitul Rădeni a întrerupt pomenirea degeaba, de vreme ce părintele Pamvo este “bochist”, acuză ce vrea probabil să însemne, în opinia celui care a făcut-o, că ar avea o evlavie deosebită faţă de Părintele Arsenie Boca. Tot în spaţiul online au apărut acuzaţii referitoare la faptul că Schitul nu s-a pronunţat nici în privinţa a ceea ce acuzatorii au numit “dorobanţism”.

 

   Dorind ca aceste acuze să nu prejudicieze mărturisirea de credinţă antiecumenistă a Schitului Rădeni, în spiritul deciziilor sinaxelor anterioare, Părintele Pamvo a simţit nevoia să clarifice poziţia şi să dezlipească etichetele de “bochism”, “vladimirism” şi “dorobanţism” de pe fruntea mărturisitorilor care îşi găsesc refugiul în Schitul nemţean. Aceste etichete de “bochist” sau “dorobanţist” nu au fost inventate de către Părintele Pamvo, ci de către cei care l-au acuzat că ar fi “bochist” sau “dorobanţist”, lucru care se vede şi din faptul că ele sunt citate între ghilimele, arătând că nu îi aparţin autorului, ci celor cărora el le răspunde la acuzaţii. Prin folosirea lor, Părintele Pamvo nu a dorit să jignească sau să judece pe cei ce au o evlavie deosebită faţă de Părintele Boca sau faţă de Părintele Dorobanţu, ci a afirmat doar că la Schitul Rădeni nu există o astfel de evlavie faţă de aceştia. Atât şi nimic mai mult.

 

   Comunicatul Părintelui Pamvo nu interpretează pictura de la Drăgănescu, nici nu face propagandă împotriva părinţilor Arsenie Boca şi Nil Dorobanţu. Din acest motiv, acuzaţiile din subpunctul următor al comunicatului Astradrom, potrivit cărora “unii nepomenitori nemţeni duc o propagandă înverşunată împotriva Părintelui Arsenie Boca şi a Părintelui Nil Dorobanţu” sunt nefondate şi cu adevărat dezbinătoare, în ceea ce priveşte atât Schitul Rădeni, cât şi pe ceilalţi nepomenitori nemţeni, deoarece niciunul dintre ei nu este implicat în “propagandă cu înverşunare” împotriva părintelui Boca sau a părintelui Dorobanţu. Nu există nici măcar un rând din tot ce nepomenitorii au scris în mod oficial şi asumat sub semnătură în această perioadă în Moldova, care să ateste că ar desfăşura o propagandă înverşunată contra celor doi. Dacă se întâmplă ca, în scaunul de spovedanie, de exemplu, întrebaţi de ucenici, unii duhovnici să îşi expună anumite rezerve, asta nu înseamnă că ei fac propagandă înverşunată, ci doar că îşi informează credincioşii în legătură cu anumite aspecte de ordin spiritual legate de această temă sensibilă. Chiar şi autorii comunicatului conced faptul că “[pictura de la Drăgănescu] ar conţine aspecte necanonice”, “fiecare preot sau duhovnic pe care l-a avut neamul nostru a putut avea greşeli, nu contestăm”. Îşi închipuie cineva că nepomenitorii nemţeni ies la garduri şi la uliţe să strige împotriva părintelui Arsenie Boca sau a părintelui Nil Dorobanţu? De ce cred cei de la Astradrom că analiza aspectelor controversate din viaţa celor doi părinţi invocaţi nu se face la Neamţ “în duh cuviincios” şi “în mod paşnic”, ci “în duh de ceartă şi cu cuvinte defăimătoare”?

 

   Citind mai departe comunicatul Astradrom, sunt cu totul de acord cu faptul că acuzele, calomniile şi injuriile aduse clericilor şi credincioşilor care nu au întrerupt pomenirea, proferate la rubricile comentariilor unor bloguri sau prin viu grai nu au nimic de-a face cu mărturisirea dreptei credinţe. Aş avea însă de făcut o adăugire: acelaşi lucru este valabil şi faţă de acuzele, jignirile şi defăimările aduse clericilor şi credincioşilor care au întrerupt pomenirea.

 

   În data de 6 noiembrie 2016, la rubrica de comentarii a unui blog respectabil a apărut un comentariu absolut sordid la adresa nepomenitorilor nemţeni, numiţi la grămadă “Gruparea Antim din Moldova”. Scrisă de un oarecare Insight Light, această calomnie îi acuza pe nepomenitorii nemţeni de faptul că sunt schismatici, că afirmă că nu mai există har în Biserică, că “au intrat oficial sub influenţa IPS Longhin Jar”, că “IPS Longhin le dăduse deja antimise”, că “următorul pas este de a-i unge (în taină) episcopi în Sinodul din Rezistenţă” că “din Gruparea Antim s-au ales o parte din membrii unei Fundaţii cu atribute religioase, paravan juridic pentru viitoarea Biserică de Rezistenţă din România” şi, nu în ultimul rând, că “aceşti sărmani, dimpreună cu ucenicii lor, au căzut în înşelare datorită izolării şi elitismului, precum şi hulelor adresate Pr. Arsenie Boca” (s.n.)1.

 

   Această postare de pe un blog teologic bun, respectabil, dar fără trafic extraordinar, scrisă de un anonim, care nu a avut curajul să-şi asume aceste acuze, a ajuns virală pe internet şi a devenit subiect de discuţie în toată media ortodoxă. În ciuda faptului că acuzaţiile de acolo nu erau probate de absolut nimic, că unele dintre ele erau contra evidenţei (o simplă accesare a paginii Secretariatul de Stat pentru Culte sau a Registrului Asociaţiilor Religioase ar fi arătat că nu există vreo “fundaţie cu atribute religioase” sau vreo “Biserică din Rezistenţă”), ele au devenit şi, din păcate, au rămas un capăt de acuzare a nepomenitorilor nemţeni, învinuiţi, mai discret sau mai vocal, de faptul că sunt schismatici, că sunt înşelaţi etc., în ciuda faptului că între timp poziţia noastră faţă de prezenţa harului sau faţă de celelalte acuze s-a lămurit, fie prin comunicate sau alte scrieri, fie prin organizarea celei mai importante Sinaxe Naţionale chiar la Rădeni, prilej cu care s-a explicat, a nu ştiu câta oară, şi s-a înţeles raportul dintre infestarea cu erezie şi continuarea prezenţei harului în Biserică, modul în care trebuie îmbinată nepomenirea cu mărturisirea etc.

 

   Deşi nu era obligat de nimeni să se apere împotriva unei calomnii, în virtutea faptului că oricine este nevinovat până când îi este dovedită vinovăţia şi că nu el trebuie să îşi dovedească nevinovăţia, ci acuzatorii să îi dovedească culpabilitatea, ceea ce nu se întâmplase în postarea lui Insight Light, părintele Antim s-a smerit, de dragul păcii şi unităţii, emiţând un Comunicat2 în care îşi expunea poziţia faţă de nejudecarea stării de har din Biserică, pentru a nu se cădea în erorile schismatice stiliste (datorate tocmai faptului că au negat prezenţa harului în Biserică), dezminţind toate acuzaţiile legate de hirotoniri în taină, de antimise etc. Câteva zile mai târziu, PS Longhin dezminţea, la rândul său, în cadrul Conferinţei de la Bănceni, toate afirmaţiile comentariului anonim. Ce bine ar fi prins în acele zile un comunicat Astradrom, în care fraţii ardeleni să îşi manifeste dezaprobarea faţă de acel comentariu imund, explicând (aşa cum au făcut foarte bine în acest comunicat) creştinilor care au citit şi s-au smintit că acele cuvinte “cre[e]ază tulburare şi dezbinare” şi că “nu acesta este duhul ortodox prin care Sfinţii Părinţi mărturisesc dreapta credinţă”! Dacă au luat o astfel de poziţie, le mulţumesc şi îi rog să mă ierte că nu am observat-o la acel moment. Nu ştiu ce comentarii au avut de înfruntat confraţii ardeleni cu privire la neîntreruperea pomenirii şi din partea cui, dar nu cred că din partea nepomenitorilor nemţeni. Personal l-am invitat pe părintele Eftimie Mitra la Sinaxa de la Rădeni şi l-am asigurat că este binevenit şi că îl aşteptăm cu dragoste în mijlocul nostru şi trag speranţa că a şi simţit acest lucru. Pentru comentariile pe care le fac diverse persoane private în spaţiul online nu putem să ne asumăm răspunderea. Fiecare se manifestă cum doreşte.

 

   Trebuie să fiu de acord şi cu opinia din Comunicatul Astradrom care spune că “Lipsa de respect în expresii (scrise sau verbale) faţă de ierarhii care au semnat în Creta, şi faţă de susţinătorii acestora, nu fac[e] cinste celor care recurg la astfel de gesturi”. În urmă cu o lună, câteva persoane ne-au acuzat, pe cei de la Rădeni, pentru că, într-o scrisoare trimisă Sfântului Sinod ca răspuns la comunicatul din 16 decembrie, am folosit formulele de adresare obişnuite pentru ierarhii participanţi la sinodul din Creta. Această atitudine m-a determinat să scriu, pe 31 decembrie 2016, un articol Celor ce ne invită la schismă: Nu, mulţumesc!3, în care argumentam că cei care îi caterisesc cu de la sine putere pe ierarhii căzuţi în erezie pot cădea în schismă, iar noi nu dorim să participăm la aşa ceva. Dacă au publicat şi ei acest articol, cu siguranţă confraţii de la Astradrom îşi aduc aminte de acea argumentare.

 

   Voi stărui puţin, în încheiere, asupra ultimelor trei teze ale comunicatului Astradrom, deoarece mi se pare că au implicaţiile cele mai serioase, datorită introducerii unor idei care subminează, în opinia mea, întreaga luptă antiecumenistă pe care o ducem de luni întregi.

 

   Prima dintre ele este: “Părerile unor sfinţi canonizaţi de Biserica Ortodoxă au valoare universală doar dacă sunt recunoscute de către vreunul dintre Sinoadele Ecumenice sau de către toate Sinoadele Locale”. Această afirmaţie trebuie înţeleasă cu mare grijă, deoarece, transpusă în contextul nostru, ar putea fi interpretată, de exemplu, astfel: opinia sfântului Iustin Popovici, potrivit căreia ecumenismul este erezie a ereziilor şi panerezie, nu valorează mai mult decât opinia contrară, de vreme ce ea nu a fost sancţionată de către un Sinod Ecumenic sau de către toate Sinoadele Locale.

 

   Pe siteul Astradrom găsim de exemplu un material care spune aşa: “Ştim de la Sf. Iustin Popovici că ecumenismul este panerezie”4. De vreme ce ştim acest lucru de la Sfânt şi suntem de acord cu el, înseamnă că afirmaţia lui are deja o valoare universală de adevăr teologic, prin simplul fapt că este în concordanţă cu doctrina şi tradiţia ortodoxe din toate timpurile.

 

   Un alt text Astradrom spune aşa: “Ecumenismul a fost de asemenea condamnat de Sfântul Iustin Popovici ca fiind panerezie. Toţi Sfinţii şi Părinţii secolului al XX-lea au condamant în scris şi verbal ecumenismul şi l-au cunscut ca fiind eretic (Serafim Alexiev, Augustinos Kandiotis, Paisie, Dionisie de la Colciu, Justin Pârvu, Arsenie Papacioc, Iulian Prodromitul, Efrem din Arizona, etc). Conştiinţa Bisericii reprezentată prin Părinţii curăţiţi de patimi, iluminaţi şi îndumnezeiţi condamnă ecumenismul ca erezie”5. Dacă părerile Sfinţilor Părinţi canonizaţi de către Bisericile Ortodoxe au valoare universală doar în condiţiile în care sunt aprobate de sinoade, cum se face că scrisoarea aghioriţilor, publicată de Astradrom, spune că aceşti părinţi reprezintă “conştiinţa Bisericii”, deoarece sunt „curăţiţi de patimi, iluminaţi şi îndumnezeiţi” şi că, în această calitate, ei condamnă la unison ecumenismul? Înclin să cred că punctul de vedere aghiorit este cel corect şi că aceşti Părinţi, pe care Biserica i-a canonizat (de remarcat că toţi sfinţii canonizaţi în secolul XX au fost de aceeaşi părere cu privire la ecumenism), nu au exprimat doar o părere personală, ci un adevărat consensus Patrum al secolului XX cu privire la erezia din epoca lor.

 

   Desigur, opinia sfinţilor canonizaţi capătă şi valoare normativă universală, adică devine lege bisericească autoritativă, atunci când este aprobată de sinoade şi devine canon sau mărturisire de credinţă, dar ea are valoare teologică prin simplul fapt că exprimă un adevăr de credinţă universal acceptat şi conform cu ceea ce Biserica a învăţat întotdeauna, peste tot şi pe toţi (cum este cazul afirmaţiei că ecumenismul este erezia tuturor ereziilor). Dacă nu ar fi aşa, cea mai mare parte a Sfintei Tradiţii şi a operei Sfinţilor Părinţi ar fi o culegere de teologumene, întrucât nu toate învăţăturile Sfinţilor Părinţi au fost codificate în canoane sau mărturisiri de credinţă de către sfintele sinoade, ecumenice şi locale, ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Or, argumentarea din textul părinţilor aghioriţi ne arată că starea spirituală de despătimire şi îndumnezeire a sfinţilor canonizaţi de către Biserică îi ajută să elaboreze învăţături de credinţă care sunt în consonanţă cu cugetarea celorlalţi Părinţi din istorie şi cu conştiinţa Bisericii, pe care o exprimă în operele lor. Aşa cum este formulată teza Astradrom, ea riscă să argumenteze în favoarea afirmaţiei Sfântului Sinod din 16 decembrie că ecumenismul nu a fost condamnat de niciun sinod ecumenic sau local legitim şi, prin urmare, el nu este erezie.

 

   Ultima, şi cea mai gravă din punctul meu de vedere, este teza: “Îndemnăm credincioşii să nu lipsească duminicile de la Sfânta Liturghie. Le recomandăm să meargă regulat la biserică, să fie un model de vieţuire creştinească şi să mărturisească cu convingere, celor cu care intră în contact, adevărul despre documentele controversate de la «Sinodul» din Creta, CMB şi erezia ecumenistă”. Din afirmaţia care urmează acesteia: “Credincioşii care au decis să nu meargă la bisericile unde se pomenesc ierarhii, o fac pe proprie răspundere” deduc că această teză, care, în condiţii normale ar fi o exortaţie cât se poate de firească şi de demnă de urmat, în actuala situaţie, îndeamnă credincioşii ortodocşi să participe regulat la slujbele în care sunt pomeniţi ierarhii părtaşi la sinodul din Creta. Argumentarea acestui îndemn ar fi: “să mărturisească cu convingere, celor cu care intră în contact, adevărul despre documentele controversate de la sinodul din Creta, CMB şi erezia ecumenistă”.

 

   O astfel de abordare a existat în rândul mişcării antiecumeniste încă din vara anului trecut, când unii spuneau că este inacceptabil ca credincioşii să nu se ducă la biserică şi să stea acasă în zi de duminică (în cazul în care nu găsesc o biserică unde preotul este nepomenitor), propunând acest paleativ, după părerea mea naiv, al prezenţei în biserică alături de preoţii pomenitori, cu condiţia “mărturisirii cu convingere” a adevărului despre sinodul din Creta. Prin astfel de viziune de fapt se creează următoarea situaţie: preoţii care susţin acest îndemn, prezent şi în comunicatul Astradrom, s-au îngrădit de pomenirea ierarhului, aplicând în mod legitim canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, dar îi trimit pe credincioşi să rămână în comuniune liturgică cu cei de care ei s-au despărţit.

 

   Nu putem să nu ne punem câteva întrebări faţă de acest paradox:
     

  1. Dacă sunt atât de interesaţi de mărturisirea cu convingere a adevărului despre Creta, de ce nu au rămas ei înşişi, preoţii nepomenitori care susţin această idee, în comuniune cu colegii lor preoţi pomenitori, cărora să le mărturisească cu convingere?
  2.  

  3. De vreme ce comunicatul Astradrom pare a susţine şi cauza preoţilor care nu au întrerupt pomenirea, dar luptă totuşi cumva contra sinodului din Creta, ce şanse reale sunt ca numai prin această atitudine să se producă schimbarea de mentalitate a ierarhiei, atât de necesară pentru a elibera Biserica de ecumenism, în condiţiile în care este evident că singurul lucru care a atras atenţia acesteia a fost nepomenirea ierarhilor la slujbe, celelalte atitudini fiind ignorate fără prea multe formalităţi de către Sfântul Sinod şi de către fiecare ierarh în parte? Există zeci, poate chiar sute, de scrisori, studii, luări de poziţie ale mirenilor, clericilor, sinoadelor locale, comunităţii atonite, toate fără niciun răspuns din partea Sfântului Sinod; sau, mai corect, toate cu acelaşi răspuns din partea Sfântului Sinod: comunicatul din 29 octombrie 2016, prin care suntem anunţaţi că “Sfântul şi Marele Sinod” din Creta a făcut o mărturisire de credinţă ortodoxă.
  4.  

  5. Din penultima frază se înţelege că cei ce nu merg la biserică unde se pomenesc ierarhii o fac pe proprie răspundere, adică îşi asumă riscurile ce decurg din această atitudine. Dacă înţelegerea e corectă, de ce îşi asumă un risc credincioşii care nu merg la biserică unde se pomenesc ierarhii, de vreme ce Sfântul Gherman cel Nou al Constantinopolului, de exemplu, îi sfătuia în 1229 pe ortodocşii din Cipru: “Fugiţi cu grăbire, depărtându-vă de preoţii care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunaţi cu ei în biserică, nici să primiţi din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugaţi singuri în casele voastre lui Dumnezeu, decât să vă adunaţi în biserică dimpreună cu slugarnicii latino-cugetători6 (s.n.)? Sfatul Sfântului Gherman a devenit practică a Bisericii pentru astfel de situaţii, fiind urmat şi în Bizanţ, cu ocazia uniaţiei din Ferrara-Florenţa, şi în Transilvania, de către strămoşii confraţilor de la Astradrom, în timpul uniaţiei din 1700, fără ca aceasta să prezinte vreun risc pentru credincioşi, dimpotrivă, prezervând Ortodoxia în acele epoci vitrege.
  6.  

  7. Putem deduce din comunicat că o fac pe propria răspundere (adică îşi asumă riscurile) şi credincioşii care au decis să nu mai meargă la preoţii pomenitori, dar îi frecventează pe cei ce nu pomenesc? La ce risc s-ar expune cei ce merg la nepomenitori?
  8.  

  9. Unde se împărtăşesc cei ce sunt sfătuiţi să rămână în comuniune cu preoţii pomenitori, în condiţiile în care împărtăşirea cu Sfintele Taine, cunoscând că preotul de la care se iau se află în stare de erezie, este spre osândă, nu spre luminare?
  10.  

  11. Poate cea mai importantă întrebare ce se naşte din această poziţie: ce se întâmplă cu credincioşii sfătuiţi să meargă la bisericile pomenitorilor în situaţia în care, într-un timp destul de scurt, o sinaxa panortodoxă sau un sinod panortodox ar putea da anatema sinodul din Creta şi pe toţi cei ce îl susţin (ierarhi semnatari, preoţi pomenitori, credincioşi care îi frecventează etc.)? Cine îşi asumă riscul aruncării în afara Bisericii a acestor oameni?

 

   Aceste rânduri sunt scrise de mine, care sunt realmente cel mai mic şi mai neînsemnat din această luptă pentru păstrarea dreptei credinţe, şi reprezintă păreri personale în legătură cu cele afirmate de comunicatul Astradrom şi trebuie tratate ca atare. Dacă prin aceste gânduri am ofensat pe cineva, îl rog creştineşte să mă ierte. Le-am scris din dorinţa sinceră de a găsi răspunsuri comune la chestiunile ridicate de confraţii antiecumenişti ardeleni, cu părerea de rău că acele doleanţe nu s-au rezolvat în interior şi a fost nevoie ca ele să fie făcute public.
 

   Sunt convins că sunt în asentimentul Părintelui Pamvo când spun că îi respectăm pe toţi luptătorii antiecumenişti, că nimeni de la Rădeni nu a dorit să jignească sentimentele şi sensibilităţile religioase ale confraţilor ardeleni sau din alte părţi ale ţării care împărtăşesc trăirile acestora şi nu îi judecă pentru evlavia faţă de părinţii Arsenie Boca şi/sau Nil Dorobanţu, chiar dacă noi nu împărtăşim astfel de evlavie. Toţi nepomenitorii nemţeni, atât cât îi cunosc eu, sunt animaţi de duhul dragostei frăţeşti şi de dorinţa de a duce această luptă în unitate. Dovada acestei afirmaţii este că nu am răspuns până acum public niciunui atac de pe internet sau din media, dorind să păstrăm exact duhul creştin al mărturisirii. Sper că acest comunicat al Astradrom şi aceste gânduri exprimate să nu impieteze în vreun fel conlucrarea pe mai departe în scopul cauzei comune.
 

   Dacă va considera necesar, Părintele Pamvo va face precizări în legătură cu poziţia din Comunicatul din 22 ianuarie, deşi, în opinia mea, precizările făcute în acest material sunt suficiente pentru ca oricine să înţeleagă duhul acelui comunicat. Deocamdată, Părintele Pamvo duce o luptă intensă pentru a păstra Schitul Rădeni deschis tuturor credincioşilor ortodocşi români care doresc să participe la slujbe neîntinate de părtăşia la erezia din Creta. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei face demersuri discrete în zilele acestea pe lângă autorităţile locale din comuna în care se află amplasat Schitul, probabil cu intenţia de a găsi o posibilitate legală de a-şi impune autoritatea asupra acestuia. Să sperăm că Dumnezeu va păstra Schitul Rădeni liber de ecumenism, deoarece varianta participării la slujbele unde slujitorii altarului sunt nepomenitori ai ierarhului părtaş la erezie este mult mai realistă şi mai sigură pentru suflet decât cea a participării la slujbele pomenitorilor cu speranţa posibilităţii de a face o “mărturisire cu convingere” unui public care, în cele şase luni de la sinodul din Creta, a avut tot timpul să afle ce s-a întâmplat acolo şi în ce situaţie se află Biserica acum.
Trimite prin: Email this to someonePrint this pageShare on Facebook5
Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Share on LinkedIn0Share on VKShare on Tumblr0Share on Reddit0Digg thisFlattr the authorShare on StumbleUpon0Share on Yummly0Buffer this page

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 gânduri despre ““Oare S-a împărţit Hristos?”