Obiecţii la “sinodul” din Creta

   “Iubiţilor, să nu credeţi pe tot duhul, ci să ispitiţi duhurile de sunt de la Dumnezeu; că mulţi proroci mincinoşi au ieşit în lume”. (I Ioan 4, 1)

   Este îndemnul apostolului dragostei care ne proiectează pe linia dragostei lui Dumnezeu în adevăr şi nu în dragostea ecumenismului lipsit de duh şi mincinos.

   Apostolul dragostei “ne tună“ şi criteriul prin care facem deosebire de Duhul lui Dumnezeu faţă de duhul lui Antihrist: ”tot duhul care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos că a venit în trup, de la Dumnezeu nu este; şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni; şi acum în lume este.”(I Ioan 4, 3)

   Aşadar tăgăduirea unităţii Bisericii, recunoaşterea ereziilor ca “biserici”, ”CMB”, sunt concepte ale duhului antihrist introduse în mod viclean în adunarea din Creta.

   Erezia conform căreia Biserica ar fi divizată în confesiuni creştine şi militează pentru unitatea lor este prezentă în mai tot cuprinsul textului “Relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” şi impune că aceasta este direcţia oficială a Bisericii Ortodoxe, nu prin unitatea mădularelor vii cu Hristos Capul ei, ci unindu-se cu celelalte confesiuni. Această unitate vrea să zdruncine din temelie Cincizecimea şi lucrarea Duhului Sfânt în Biserică care este un dat ontologic şi nu o proiecţie umană realizată de adepţii ecumenismului.

   Dialogul cu celelalte erezii creează premiza că aceasta este singura cale a Bisericii Ortodoxe care duce la unitate, substituind cuvântul Mântuitorului “Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea.” (Mc. 16, 15)

   Unicul drum de urmat este acela de a arăta adevărul ereticilor şi schismaticilor şi nu o negociere a lui care subminează caracterul misionar al Bisericii Ortodoxe şi implicit posibilitatea întoarcerii acestora la adevăr.

   Dialogul este incriminat de Sfântul Apostol Pavel, care spune că “de omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te” ( Tit 3, 10), de Sfinţii Părinţi ai Bisericii cât şi de părinţi contemporani, ca Părintele Arsenie Papacioc, care spune că “nu accept nici un fel de colaborare ecumenistă, nici un fel de început, ce să mai vorbim de sfârşit… Nu păstrăm legătura!”

   Documentul, prin pct. 11, încearcă să forţeze unitatea creştină indiferent de conceptele teologice, dogmatice sau pastorale care apar în aceste dialoguri, prin compromisuri şi ’’căutarea elementelor comune ale credinţei creştine”.

   Această căutare a elementelor comune pune bazele teoriei ecumeniste conform căreia fiecare “biserică” are părţi de adevăr şi nici Biserica Ortodoxă nu deţine adevărul absolut ci îl caută prin dialogul cu celelalte “biserici”.

   Mântuitorul ne avertizează că ”cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor” (Mt. 5, 19), şi Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte că foarte mic înseamnă că nu se va mântui.

   Părintele Arsenie Papacioc, în duhul Sfinţilor Părinţi, ne avertizează că “suntem ortodocşi şi o cirta dacă se cedează, s-a cedat tot, pentru că Hristos vrea de la noi să rămânem întregi. Dracul în schimb vrea să-i dai o unghie şi dacă i-ai dat-o, asta înseamnă că nu mai eşti stăpînul întregului, ci eşti doar o parte din întreg, pentru că Adevărul nu se măsoară cu metrul. Ori cedezi mult, ori cedezi puţin, e totuna, înseamnă că ai cedat tot”.

   Teoria ecumenistă a minimalismului dogmatic este susţinută şi de punctul 19 unde se stipulează că: “numai cei ce cred în Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit scripturilor şi mărturisesc pe Dumnezeu Cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit sinodului Niceeo-Constantinopolitan”, pot fi membre în ”CMB”. Celelalte dogme binecinstitoare ale Bisericii Ortodoxe ca preoţia sacramentală, cinstirea sfinţilor, harul necreat etc., nu sunt luate în consideraţie pentru a nu aduce prejudicii celorlalte erezii, indiferent dacă întristăm pe Duhul Sfânt şi pe Sfinţii Părinţi.

Caracterul de “biserică” atribuit eterodocşilor desfiinţează graniţele eclesiologiei ortodoxe şi le situeaza în mod arbitrar în afara ei promulgând în mod tacit teoria conform căreia şi celelalte erezii au ’’unde de har’’ şi de aici taine, succesiune apostolică şi mântuire, validându-se astfel printr-un sinod panortodox inclusiv tratatul de la Balamand.

   Sfântul Fotie cel Mare spune că există “doar o singură Biserică a lui Hristos apostolească şi sobornicească, nu mai multe, nici măcar două, iar celelate sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor”. Iar Sfântul Ciprian al Cartaginei afirmă: ”Există un singur Dumnezeu şi un singur Hristos, o singură Biserică a Lui şi o singură credinţă, un singur popor legat cu legătura armoniei în unitatea tare a trupului.”

   În câteva linii mari, orice om de bună credinţă îşi poate da seama fără prea multă teologie, că această adunare din Creta a avut drept scop legalizarea instituţională a ecumenismului printr-un sinod panortodox şi să deschidă noi orizonturi spre religia unică a antihristului.

   Părintele Justin ne avertizează că ’’ecumenismul este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri în afara lui Hristos, care te exclude din adevăr.’’

Protosinghel Ieronim Cozma