A V-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală, lucrând la textul adoptat şi aprobat de către Comisia Interortodoxă Pregătitoare la Chambésy, între 9-17 decembrie 2009, „Autonomia şi modul ei de proclamare”, a examinat dimensiunile eclesiologice, canonice şi pastorale ale instituţiei Autonomiei şi au căutat o formulă unanimă a consensului panortodox cu privire la această chestiune.

Chestiunile examinate de către cea de a V-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală, care decurg din această temă elaborată de Comisia Interortodoxă Pregătitoare mai sus menţionată, se referă la:

1. noţiunea, conţinutul şi diferitele modele ale instituţiei Autonomiei;
2. condiţiile prealabile pe care trebuie să le îndeplinească o Biserică locala, pentru a solicita autonomia sa din partea Bisericii autocefale, din care provine;
3. competenţa exclusivă a Bisericii autocefale de a începe şi duce la bun sfârșit procedura de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică; Bisericile autonome nu se întemeiază în spaţiul geografic al diasporei ortodoxe;
4. consecinţele acestui act eclesial asupra relaţiilor Bisericii proclamate autonomă atât cu Biserica autocefală, de care aceasta a aparţinut, cât şi cu alte Biserici Ortodoxe Autocefale;

1.Instituţia Autonomiei exprimă de o manieră canonică statutul de independenţă relativă sau parţială a unei părţi eclesiale precise în raport cu jurisdicția canonică a Bisericii autocefale faţă de care ea are relaţia sa canonică.

1. 1. Pe parcursul aplicării acestei instituţii în practica eclesială, s-au format diferite grade de dependenţă referitoare la relaţiile Bisericii autonome cu Biserica autocefală de care aceasta a aparţinut.

b) Alegerea întâistătătorului Bisericii autonome este aprobată sau efectuată de către organismul eclesiastic competent al Bisericii autocefale, al cărei întâistătător este pomenit de către întâistătătorul Bisericii autonome faţă de care acesta se raportează în mod canonic.

c) În funcţionarea instituţiei Autonomiei există diferite moduri de aplicare în practica eclesială, ce sunt determinate prin mărimea dependenţei Bisericii autonome faţă de Biserica autocefală.

d) În anumite cazuri gradul de dependenţă al Bisericii autonome se manifestă de asemenea prin participarea întâistătătorului ei la sinodul Bisericii autocefale.

2.Competenţa canonică pentru iniţierea şi încheierea procedurii de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică aparţine Bisericii autocefale de care depinde canonic Biserica proclamată autonomă. Astfel:

1. Biserica locală care solicită autonomia, dacă îndeplinește condiţiile bisericeşti şi pastorale solicitate, depune în acest sens cererea sa la Biserica de care depinde, explicând motivele importante care stau la baza cererii sale;
2. La primirea cererii, Biserica autocefală evaluează în sinod condiţiile prealabile şi motivele prezentării acelei cereri şi decide să acorde sau nu autonomia. În caz de decizie pozitivă, ea promulgă Tomosul respectiv, care fixează limitele geografice şi relaţiile Bisericii autonome cu Biserica autocefală de care a depins, conform criteriilor stabilite de tradiţia bisericească.
3. Întâistătătorul Bisericii autocefale comunică Patriarhiei Ecumenice, precum şi celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale proclamarea Bisericii autonome.
4. În relaţiile ei interortodoxe, intercreştine şi interreligioase, Biserica autonomă se exprimă prin intermediul Bisericii autocefale de la care a primit autonomia.
5. Fiecare Biserică autocefală nu poate să acorde statutul de autonomie decât în limitele circumscripţiei sale teritoriale canonice. În domeniul Diasporei ortodoxe, Biserici autonome nu sunt create decât după un consens panortodox obţinut de către Patriarhia Ecumenică potrivit practicii panortodoxe în vigoare.
6. În cazul acordării statutului de autonomie la aceeaşi zonă geografică bisericească de către două Biserici autocefale, ceea ce ar duce la contestarea autonomiei atât de către o parte, cât şi de alta, părţile implicate se adresează împreună sau separat Patriarhiei Ecumenice, astfel ca aceasta să găsească soluţia canonică în legătură cu acea chestiune, potrivit practicii panortodoxe în vigoare.

3. Consecinţele pentru Biserica autonomă şi relaţiile sale cu Biserica autocefală, care rezultă din proclamarea autonomiei, sunt următoarele:

1. Întâistătătorul Bisericii autonome nu pomeneşte decât numele întâistătătorului Bisericii autocefale.
2. Numele întâistătătorului Bisericii autonome nu este înscris în diptice.
3. Biserica autonomă primeşte Sfântul Mir de la Biserica autocefală.
4. Episcopii Bisericii autonome sunt aleşi şi instalaţi prin organismele sale bisericeşti competente. În caz de incapacitate evidentă a Bisericii autonome în acest sens, aceasta este ajutată de către Biserica autocefală la care ea se raportează.

Chambésy, 15 octombrie 2015

Semnează:

IPS Mitropolit Ioan de Pergam, preşedinte

IPS Mitropolit Serghie de Buna-Speranţă

IPS Mitropolit Damaschin

IPS Mitropolit Eusichios de Capitolias

IPS Mitropolit Hilarion de Volokolamsk

IPS Mitropolit Amfilohie de Muntenegru

IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei

IPS Mitropolit Ioan de Varna

IPS Mitropolit Gherasim de Zukdidi şi Tsaissi

IPS Mitropolit Gheorghe de Paphos

IPS Mitropolit Hrisostom de Persisterion

PS Episcop Gheorghe de Siemiatitse

IPS Mitropolit Ioan de Koritsa

IPS Mitropolit George de Michalovce.

IPS Mitropolit Ieremia al Elveţiei, Secretarul pentru pregătirea Sfântului şi Marele Sinod.

Sursa: http://basilica.ro/autonomia-si-modul-ei-de-proclamare/