SĂ NE APĂRĂM CU SFINȚII PĂRINȚI DE EREZII!


 

SĂ NE APĂRĂM

CU SFINȚII PĂRINȚI DE EREZII!

image1_zoom

de Pr. Stavrofor Constantin Catană de la Sf. Mănăstire Văratic

Am mai spus și mai spunem că Biserica Ortodoxă este ecumenică (universală), nu ecumenistă, fapt pentru care, atunci când vine vorba să ne definim viața noastră în sânul Bisericii Ortodoxe, să nu fim în confuzie, ci să reflectăm puțin câte puțin la ceea ce suntem și la ceea ce nu trebuie să fim. Așadar, să nu fim indiferenți la furiile dezlănțuite ale răului ce vin în valuri distrugătoare și zdrobitoare peste credința noastră ortodoxă și peste valorile tradiționale ale poporului român.

În vremea asta sunt mulți apostoli mincinoși care, prin cuvinte ademenitoare, pângăresc sufletul ortodocșilor din sânul Preacuratei Maici – Biserica. Și pentru credința înaintașilor noștri care s-au închinat unui singur Dumnezeu și și-au „păzit unirea Duhului întru legătura păcii”, după cum spune Sf. Ap. Pavel efesenilor (4:3), nici noi să nu ne pierdem curajul, ci cu învățătura Sfinților Părinți, să-i întâmpinăm pe cei care se învrăjbesc împotriva Adevărului și a credinței ortodoxe, arătându-le că, prin harul și puterea lui Hristos Mântuitorul, Ortodoxia nu va fi înghițită niciodată de egoismul lumii degradate și că, în ciuda tuturor tensiunilor și a încercărilor de pe acest pământ, vom fi mereu în lupta cea bună pentru Adevărul Ortodoxiei și al credinței creștine, pecete pusă adânc pe sufletul și ființa noastră. Știm că, lupta împotriva Ortodoxiei se dezlănțuie ca un foc mistuitor și erorile sunt aplaudate cu sărutare frățească.

Părintele Justin Pârvu, spunea că ignoranța e cuceritoare, dar „luptați până la capăt! Nu vă temeți!”. Iar, Ieremia, Mitropolitul Gortinei (prof. emerit al Universității Kapodistriene din Atena), spunea: „Iubitule, nu uita că ești botezat în sfânta cristelniță și ești creștin ortodox. Ești parte a Bisericii Ortodoxe, cea care păstrează credința adevărată. Întreabă, citește și vei înțelege singur că numai dreapta credință este adevărată. Există o mișcare care se cheamă ecumenism. Ai grijă să nu te amăgească această mișcare vicleană! Este o mare erezie, este erezia tuturor ereziilor. Erezia aceasta vrea să unească Adevărul credinței noastre cu minciunile celorlalte religii, chipurile și pentru unitate…”. Așa că, pe învățătura și îndemnul Sfinților Părinți strigăm la poarta inimilor celor înfierbântate de erezie și-i chemăm la trezvie, prin lucrarea neobosită a harului iubirii dumnezeiești, arătându-le ca și altădată că arma cea mai de temut a Ortodoxiei, imbatabilă, este „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17).

Și, ca să arătăm că suntem creștini ai mileniului trei, ne ridicăm împotriva celor care fac compromisuri dogmatice și gesturi liturgice condamnate de Canoanele Bisericii și totodată arătăm, conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol (Pidalion, pag. 85), că atunci când un episcop învață o învățătură străină Bisericii Ortodoxe, preoții acelei eparhii pot întrerupe pomenirea acelui episcop. Drept aceea, limbile cele mai cuvioase nu trebuie să tacă pentru ca Adevărul, credința cea dreaptă și tradiția cea sfântă să nu fie umbrite sub ideea de dialog frățesc.

O întrebare actuală: „Este lumea ortodoxă pregătită să reziste unei crize spirituale, cel puțin în prima fază după ținerea Marelui Sinod Panortodox, care va avea loc în Insula Creta în iunie 2016? Acum se tace, însă cei care vor pierde credința cea strămoșească, tradiția și adevărurile scripturistice sunt tinerii de astăzi și de mâine care sunt indiferenți la întâlnirile sincretiste interreligioase și intercreștine, la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii, dar vina aceasta este de partea noastră, care slujim Biserica lui Hristos și care suntem responsabili de educația și formarea acestui popor.  De suntem creștini cu adevărat și mărturisitori ai Adevărului n-are rost să ne plângem, pentru că avem învățătura Sfinților Părinți, care ne arată valorile spirituale cât și stricăciunile neortodoxe care generează neliniște și miros urât. Dar să nu ne lăsăm pradă haosului, ci să respingem public orice abatere de la dreapta credință și de la Sfintele Canoane.

Și chiar dacă Patriarhul ecumenic s-a rugat împreună cu Papa Francisc I la Sfântul Mormânt, călcând în picioare Canoanele Sfinților Apostoli, noi să nu rătăcim în credința noastră și nici în înșelare duhovnicească pentru că Sfinții Părinți ne ajută să nu rătăcim de la Adevăr.

Mărturisirea dreptei credințe și lupta neîncetată împotriva ereziilor nu trebuie să înceteze, căci așa cum spune Sf. Ioan Gură de Aur: „nimănui nu-i este de folos viața dreaptă întru credință greșită”. Slujitorii Ortodoxiei trebuie să fie pe deplin conștienți de răspunderea pe care o au față de poporul credincios al Bisericii și să vegheze neîncetat și să urmărească cu real interes devierile dogmatice ce se vor face în încercarea de apropiere față de eterodocși. Am spus și mai spun, ecumenismul zilelor noastre, este „un absolut antropomorfic, antropocentric, neduhovnicesc și neteologhisit”, după cum ni-l descrie arhimandritul Gheorghe Kapsanis[1].

Și în anii de studiu de la Seminariile Teologice, cât și la Facultățile Teologice s-a vorbit mult despre „erezie”, și nu puțini sunt cei care au scris despre „erezie”, însă foarte puțini au ieșit în față ca să arate marile devieri tuturor celor ce propovăduiesc „erezia” în mod conștient.                      Sfinții Părinți ai Bisericii sunt duri, în ce privește apărarea „dogmei”. Astfel, Sf. Epifanie zice: „Căci cei care vor să grăiască deschis adevărul, nu sunt lipsiți de mărturia Cuvântului Scripturii”. Iar Sf. Simeon al Tesalonicului arată că cea care „învață drept cuvântul adevărului, întărește cuvintele cele apostolești și are sfințenia Duhului”, aceea este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească. Iar, Sf. Celestin spune că ar fi de dorit ca „după cum ființa Dumnezeirii este una, în același fel toți oamenii, de oriunde ar fi, să țină unicul Adevăr al dreptei credințe…”. Și Sf. Chiril al Alexandriei, a arătat că: „toți ereticii adună dovezi pentru rătăcirea lor din Scriptura de Dumnezeu insuflată, strâmbând prin înțelesurile lor rele, cele grăite drept prin Sfântul Duh și aprinzând asupra capetelor lor văpaia nestinsă”. Iar Sf. Ioan Gură de Aur spune că ereticii: „n-au pe Hristos, Care să grăiască între ei (…), ci au în ei pe tatăl minciunii, pe ucigașul de oameni”.

Potrivit Părinților de la Sinodul I ecumenic, ereziile „nu sunt învățături ale Mântuitorului nostru, nici ale Apostolilor, ci ale satanei și ale tatălui lor (al ereticilor), diavolul”. De asemenea, Mitropolitul Serafim de Pireu, spune așa: „Iubite frate, papismul este erezie. Și, de vreme ce este erezie și amputare din Trupul Bisericii, nu se cuvine să avem cu această erezie vreo împărtășire, vreo comuniune, nici pe motiv de apropiere sau abordare teologică”. Sf. Teodor Studitul (†862) arată că: „Atunci când credința e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea”. Apoi Sf. Cuvios Teodosie de la Pecerska (†1073) îndemna: „Păzește-te, fiule, de cei cu credința strâmbă și de toate discuțiile lor, căci și pământul nostru s-a umplut de ei. Numai cel ce trăiește în credința ortodoxă își va mântui sufletul”. Pe de altă parte, Sf. Efrem Sirul (†379) spune: „Vai, acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai, acelora care batjocoresc Dumnezeieștile Scripturi! Vai de cei câți murdăresc sfânta credință cu eresuri sau încheie vreo înțelegere cu ereticii!”.

Dar, să înțelegem bine că Biserica Ortodoxă dorește și se roagă pentru unitatea creștinilor într-o singură Biserică și ea, Biserica Ortodoxă, este cea una care drept învață cuvântul Adevărului, una dreptslăvitoare a lui Dumnezeu și ea, prin ierarhii și preoții săi, trebuie să arate că cele trei erezii: papismul, protestantismul și panerezia ecumenismului sunt molipsitoare ca și celelalte secte, al căror nume este „legiune”, după cum spunea și Sf. Iustin Popovici.

Însă, în ceea ce privește ecumenismul acesta interconfesional ne întrebăm pe bună dreptate: „Încotro se merge, ce se vrea, dincolo de limitele ecleziologiei și ale Sfintei Tradiții Ortodoxe?

Ce-ar mai avea de definit Marele Sinod Ortodox care, în vara acestui an se va ține în Insula Creta?        În ce constă importanța lui istorică?”. Iată întrebări destul de incomode pentru ortodocșii ecumeniști. Arhimandritul Gheorghe Kapsanis spunea că: „Pe ereticii care stăruie în erezie, Sfinții Părinți îi consideră «necurați, vrăjmași ai lui Hristos», «furi de cele sfinte și păcătoși», «vrăjmași, adică potrivnici și antihriști».

Sf. Dositei, arată că: „multe alte urgii s-au petrecut în lume în diferite vremuri și ani care au smerit neamul omenesc peste măsură, dar niciuna nu l-a doborât la pământ și nu l-a dezbinat precum năpasta ereziilor, care odrăslind de la oameni înșiși, precum rugina din fier, nu numai pe ereziarhi născocitori ai relelor i-a ars, lepădându-i cu totul de la fața lui Dumnezeu, dar și pe cei de aproape și pe cei de departe i-a făcut din fii ai luminii, fii ai întunericului”. Mai toți Sfinții Părinți ai Bisericii noastre ne îndeamnă la un echilibru, născut nu din scriitură unde se ascunde sub metaforă jocul abaterii de la Adevăr, ci la vioiciunea faptei de mărturisire pentru Adevăr și dreapta credință. Sf. Epifanie ne sfătuiește și el, să respingem „toate ereziile, ca pe niște fiare cu venin de moarte”. Iar cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului sunt destul de grăitoare: „Fugi de adunările lor necurate și rămâi totdeauna în Sfânta Biserică sobornicească, în care ai primit și nașterea din nou”. Opreliștile Sfinților Părinți se extind și asupra rugăciunilor în comun cu ereticii, despre careSfințitul Valsamon, spune: „dreptslăvitorii creștini se cuvine a se feri de eretici și slujirile lor a le urî”, cum de altfel și Sf. Chiril al Ierusalimului sfătuiește în acest fel: „Mai ales, urăște toate adunările nelegiuiților eretici”.

Facem un calcul și noi, tragem linie și observăm că din 1054, de la Marea Schismă și până astăzi, din cele multe dispute teologice, papismul care este erezie hulitoare, protestantismul, ce au îndreptat din toate ereziile lor? Așa cum spune prof. Dimitrie Tselenghidis: „Este, deci clar că, în mod oficial, începând cu anul 1054, romano-catolicismul nu mai este Biserică. Practic, aceasta înseamnă că nu mai are credință și nici succesiune apostolică dreaptă, nu mai deține harul necreat și prin extensie nu mai are nici Sfintele Taine valabile, care să transforme pentru om, trupul teantropic al Bisericii în «comuniune îndumnezeitoare».

Destul de aprig, Avva Filothei Zervakos (1980) zice: „Dacă papa dorește refacerea unității, să recunoască și să mărturisească toate rătăcirile, ereziile și invențiile pe care le-au făcut încă de la început diferiții papi care s-au rupt de Biserica Ortodoxă, să se căiască, să plângă cu amărăciune, să se umilească, iar atunci îi vom accepta”. Grea alegere, ca și viața fără Hristos!

Oare, să credem că se va întâmpla vreodată acest lucru că ereticii își vor recunoaște calea greșită și puhoiul de erezii care au umplut spațiul pământului? Cu ereticii e greu să dialoghezi. Și atunci? Principiul pare a fi: cu cât ne deosebim mai mult, cu atât nu-i prețuim, căci „pe latini nici îngerii nu îi pot schimba”, după cum a spus Sf. Grigorie Palama (sec. al XIV-lea). Iar Sf. Marcu Eugenicul al Efesului (1440), cu privire la eretici spunea: „Să fugim de ei precum fuge cineva de un șarpe…”. Și apoi, rătăcirile papale, știm că au fost condamnate și de Sinoadele din 1341, 1347 și 1351, cât și de Sinodul din 1351 care a vizat învățătura Sf. Grigorie Palama și a isihaștilor, condamnând rătăcirile franco-latine ale lui Varlaam Calabrezul, Grigorie  Achindinul și Nichifor Gregoras și rătăcirile dogmatice ale papalității care au constituit întotdeauna subiect de discuție și cu ocazia altor sinoade locale. Așadar, ce legătură spirituală poate să fie între Biserica de Apus și de Răsărit? Nu știu dacă se cade ca Biserica Ortodoxă să caute firimituri de fapte la eretici, ci mai degrabă să fugă de ei, ca de niște lipitori. Cum, de fapt, și Sf. Ignatie Teoforul poruncește că „de aceștia (de eretici) trebuie să fugiți ca de fiare (…), trebuie să vă feriți de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat”. Sf. Atanasie se arată intransigent și neînduplecat cu cei care voiau să denatureze sau să răstălmăcească credința cea neprihănită. El a fost un adversar neobosit al viclenilor uneltitori împotriva Ortodoxiei, latini sau monofiziți. Stăpânul Hristos i-a numit „guri ale iadului, deschise împotriva Sfintei Sale Biserici”. Iar, ca o completare Sf. Ioan Gură de Aur spune printre altele așa: „Ereticilor, le sunt gătite lanțurile, lacrimi și suspine și osândă fără de sfârșit…”. Și Sf. Atanasie cel Mare, la rândul său, arată că ereticilor „nu le este îngăduit să-L binecuvânteze pe Dumnezeu”, apoi mai știm că și Sfinții Apostoli au fost cu atâta grijă față de ucenicii lor, ca nici măcar în cuvânt să nu aibă părtășie cu vreunul dintre cei ce strâmbă Adevărul.

Din păcate, ne este dat să vedem cum Patriarhul ecumenic Bartolomeu îi dă îmbrățișarea liturgică Papei Francisc, când acesta a fost în vizită la Fanar în 30 noiembrie 2014, așa că, ținta Vaticanului rămâne impunerea, în cadrul Dialogului, în virtutea „varietății întru diversitate”, a ocolirii diferențelor dogmatice existente. Deci asistăm la inaugurarea unei noi căi pentru întâlnirea dintre catolici și creștini din alte Biserici și comunități religioase.

Dacă noi tăcem, când ereziile amenință Ortodoxia noastră fiind conștienți de pericolele care ne pasc fără încetare, oare nu trăim într-o paralizie duhovnicească cu dorințe meschine? Ceea ce nu vrem să vedem astăzi, vom vedea mâine și vom ști și mai bine că papalitatea, cu infailibilitatea și cu primatul său, constituie un totalitarism inacceptabil asemenea acelora care strivesc persoana umană. Și nu e greu să înțelegem, dacă vom răsfoi Istoria Universală, căVaticanul este stat cu o diplomație sumbră și cu o politică prefăcută. Ei bine, papa asta vrea: să fie înțeles și nu îndreptat de la erezie. Or, să nu uităm că papa nu înseamnă Biserică și orice întâlnire cu el a vreunui slujitor din Ortodoxie înseamnă îmbrățișare a ereziei, o defăimare a Ortodoxiei.

Noi vrem și ne rugăm ca Ortodoxia să nu sufere. Poporul ortodox evlavios nu vrea să-i fie amputată mărturisirea adevărată a Adevărului. El vrea liniștea grăitoare a Bisericii lui pentru că Hristos este singura cauză a bucuriei lui și în niciun chip nu vrea comuniune cu cei eretici care defaimă Ortodoxia. La eretici nu e nimic cum trebuie. Parada vorbelor este esențială. Cu zâmbetul lor viclean șterg o lacrimă, iar cu o răutate frumos ambalată își fac loc pe jilțul înalt al minților întunecate.

Sfințitul Iosif, cel înzestrat cu o pregătire teologică aleasă spunea: „Noi însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ținem și să apărăm din toate puterile noastre buna cinstire, pe care au statornicit-o și au întărit-o Părinții noștri din vechime, pe care am mărturisit-o din pruncie, am primit-o ca pe moștenirea noastră părintească și cu care vom pleca din viața cea de aici”.

Iată, cât de pline de învățăminte și edificatoare sunt toate cuvintele Sfinților Părinți pentru noi cei de astăzi. Nu ne rămâne decât să fim cu adevărat fii ai Ortodoxiei și ai Sfinților noștri Părinți, de care să nu ne depărtăm, ci să fim virtuoși, apărând zi și noapte dogma cea dreaptă, urmând întocmai predaniile Sfinților, învățând, sfătuind, rugând și îndemnând pe toți cei binecredincioși să aibă râvnă și să fie în apărarea Ortodoxiei și a Sfintelor Canoane și să nu îngăduie nici adaos, nici scoatere din cele ce s-au hotărât în cele șapte Sinoade ecumenice.

Legați de duhul Sfinților Părinți, să facem și noi cu responsabilitate aceeași mărturisire sinceră:„Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie! Nu te vom înșela, cucernicie moștenită de la Părinți! Nu te vom părăsi nicicând! În tine ne-am născut și în tine trăim și în tine vom adormi. Iar dacă vremurile o vor cere, de mii de ori vom și muri pentru tine!”.

(Articol apărut în Revista ATITUDINI, Nr. 43)

http://www.atitudini.com/2016/05/sa-ne-aparam-cu-sfintii-parinti-de-erezii-de-pr-stavrofor-constantin-catana-de-la-sf-manastire-varatic/

Bibliografie:

Arhim. Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei – Luptele monahilor pentru apărarea ortodoxiei, Editura Egumenița, 2015.

Arhim. Gheorghe Kapsanis, Ortodoxia și umanismul – Ortodoxia și papismul, Sfântul Munte, 1996.

Sfântul Munte Athos, Mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credințe, Editura Părinții Aghioriți, Sfântul Munte Athos, 2014.

Hristos Domnul în Istorie,  Editura Credința Strămoșească, 2011.

Pr. Vasilios Thermas, Despre problemele vieții creștine contemporane, Editura Sofia, București, 2012.

Stelyanos Papadopoulos, Gândirea Teologică a Sfântului Ioan Hrisostom, Editura Bizantină, București, 2010.

Pr. Gheorghios Metallinos,  Rolul și lucrarea Ortodoxiei astăzi, Editura Egumenița, 2014.

Mărturisire  Împotriva ereziei, Organizația Misionară Ortodoxă Sfinții Chiril și Metodie din Tesalonic,  Luminătorii Slavilor, 2015.

Mitropolitul Serafim de Pireu,  Drept învățând Cuvântul Adevărului, București, 2011.

Pr. Atanasie Goțopulos,  Rugăciunea în comun cu ereticii – Abordare a Practicii Canonice a Bisericii, București, Predania, 2013.

Arhim. Haralambie D. Vasilopoulos, Ecumenismul fără mască, a doua ediție, traducere din lb. greacă.

[1] Ortodoxie și papalitate, Ed. Sfintei Mănăstiri Grigoriu, Sfântul Munte Athos, 1996, pag. 83-84.

 

Sursa: graiulortodox.wordpress.com

Trimite prin: Email this to someonePrint this pageShare on Facebook2
Share on Google+1Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Share on LinkedIn0Share on VKShare on Tumblr0Share on Reddit0Digg thisFlattr the authorShare on StumbleUpon0Share on Yummly0Buffer this page

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *