MMB îl înştiinţează pe Părintele Pamvo că urmează a fi caterisit 10


   Mitropolia Moldovei şi Bucovinei i-a adresat părintelui Pamvo Jugănaru, egumenul Schitului “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, Neamţ, un avertisment scris, la data de 22.12.2016, ca urmare a deciziei sale, exprimate într-o mărturisire de credinţă la data de 16.12.2016, de a opri pomenirea ierarhului pe motiv de participare a acestuia la erezia ecumenistă promovată de către sinodul din Creta. În avertisment, Părintele Pamvo este acuzat de “schismă”, ignorându-se complet prevederile canonului 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, care arată că preotul care se îngrădeşte de erezia propovăduită deschis de ierarhul său nu poate fi supus “cercetării celor mai de sus”, deoarece “nu face schismă, ci apără Biserica de schismă”.

   Avertismentul trimis părintelui Pamvo, primul de acest fel din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu referire explicită la perspectiva caterisirii unui preot pentru nepomenirea ierarhului pe motiv de participare a acestuia la erezie, arată că Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan continuă să nege întrutotul afirmaţia că sinodul din Creta a avut un caracter eretic şi că episcopii semnatari ai documentelor sale s-au făcut părtaşi la erezia ecumenistă.

   În zilele următoare, Părintele Pamvo va adresa un răspuns oficial acestei adrese mitropolitane.

   Rugăm respectuos pe toţi cei ce vor dori să comenteze acest document să o facă, atât pe acest site, cât şi pe orice suport media online sau scris, într-o manieră cât se poate de civilizată, fără niciun exces de limbaj, fără ameninţări, fără insulte la adresa ierarhului Moldovei sau a altor ierarhi sau preoţi, în duhul ortodox al respectului şi înţelegerii faptului că tradiţia spirituală a Bisericii noastre ne învaţă să urâm păcatul, dar niciodată pe cel ce este căzut în păcat.

   Nici siteul www.aparam-ortodoxia.ro, nici membrii comunităţii de la Rădeni nu pot şi nu doresc să îşi asume răspunderea pentru poziţii exprimate de cititori pe diverse media online (siteuri, reţele de socializare etc.), în cazul în care acestea exced normele morale sau juridice acceptate într-o conversaţie publică civilizată. Răspunderea morală sau juridică pentru acest tip de comportament neadecvat sau ilegal le revine exclusiv celor care încalcă aceste norme.

   Regretăm că astfel de ieşiri neinspirate ale unor utilizatori pe siteuri sau reţele de socializare au fost speculate de anumite publicaţii cu impact social, pentru a se construi materiale cu caracter diversionist, în care s-a încercat alăturarea numelui şi imaginii comunităţii din Rădeni de afirmaţii necontrolate ale unor persoane care nu au nicio legătură nici cu Schitul Rădeni, nici cu mărturisitorii ortodocşi antiecumeniști, cu scopul evident de a-i denigra pe cei ce se opun ecumenismului şi ereziei din Creta, mai ales pe cei de la Rădeni. Răspunderea pentru o eventuală incitare la ură sau pentru prejudiciul de imagine cauzat astfel sfintei Biserici Ortodoxe Române prin astfel de materiale le revine exclusiv celor care le-au întocmit.

   Vă mulţumim!

 

 


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 gânduri despre “MMB îl înştiinţează pe Părintele Pamvo că urmează a fi caterisit